Sârbul Darko Kovacevic, împușcat în fața casei sale din Atena. A scăpat ca prin minune!

Sârbul Darko Kovacevic, împușcat în fața casei sale din Atena. A scăpat ca prin minune!

Darko Kovacevic, fost internațional sârb și jucător la Juventus Torino ]ntre 1999 și 2001, a fost victima unui atac armat ieri după-amiază, la Atena, dar, din fericire, a reușit să scape teafăr. Fostul jucător a dat față în față cu un bărbat înarmat la ușa casei sale din capitala Greciei, dar  și-a dat seama că există un pericol iminent și a reușit să scape de tirul armei.

În încercarea sa disperată de a evita să fie împușcat, a suferit o plagă la un picior, dar se pare că rănile nu sunt grave. S-a vehiculat în presa elenă informația că a fost împușcat, dar jucătorul a oferit mărturie în mass-media elenă, mai exact celor de la Zougla.gr: „Am văzut un bărbat coborând dintr-o mașină cu un pistol venind spre mine. M-am aplecat instinctiv spre dreapta, apoi a tras, apoi am fugit, am urcat în vehicul și am dispărut”. După incident, jucătorul a fost transportat la spitalul Asklepieion din Voula, unde a fost tratat.

Poliția cercetează acum evenimentele din cartierul Glyfada din capitala Greciei. La scurt timp după cele întâmplate, a fost găsită mașina cu care agresorul a fugit, se pare, spre aeroport.

Fostului internaţional sârb Darko Kovacevic a suferit acum 10 ani o intervenţie chirurgicală la inimă și i-a fost recomandat de către doctori să renunţe la cariera profesionistă pentru a nu se expune la riscuri. Kovacevici (45 de ani, 55 de selecţii şi 10 goluri la echipa naţională) a evoluat de-a lungul carierei la echipe precum Lazio, Juventus, Real Sociedad şi Sheffield Wednesday. În 2007, acesta a fost legitimat de Olympiakos, grupare pentru care a marcat 39 de goluri în 61 de meciuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]