Stadion nou pentru o echipă de Liga 1! Proiectul prinde contur: ”Poate juca aici inclusiv naționala”

Stadion nou pentru o echipă de Liga 1! Proiectul prinde contur: ”Poate juca aici inclusiv naționala”
  • Publicat:

Un nou stadion prinde contur în România. Sepsi Sfântu Gheorghe evoluează, în prezent, pe un stadion de aproximativ 5.200 de locuri, dar se va muta în curând pe o arenă cochetă, care va avea 8.000 de locuri.

Laszlo Dioszegy, patronul lui Sepsi, a apelat la o firmă din Cluj pentru a construi noul stadion, iar joi au fost publicate noi imagini cu acesta.

Dioszegy: ”Poate să joace inclusiv naționala”

„E un stadion mic și cochet, de 8000 de locuri, un stadion acoperit integral și un stadion cu patru euro stele. Poate să joace inclusiv naționala, dacă jucăm cu Malta sau Feroe. Dacă jucăm cu Spania sau Germania, nu o să vină la Sfântu Gheorghe pentru că 8000 de locuri e foarte puțin. Am început anul acesta să lucrăm la stadion, iar anul viitor, în octombrie, teoretic ar trebui să fie gata. Până acum s-au investit în jur de 3 milioane de euro, dar o să se ducă la peste 15 milioane de euro când o să fie gata stadion. Banii sunt de la guvernul Ungariei, despre care s-a vorbit așa de mult și am fost așa de mult acuzați că noi băgăm banii în echipa mare. Uite că nu e așa. Noi băgăm în infrastructură și o să avem o infrastructură foarte frumoasă”, a spus, pentru ProSport, în urmă cu o lună, Laszlo Dioszegy.

Actualul stadion pe care joacă Sepsi OSK, Municipal, se află în interiorul orașului Sfântu Gheorghe, este pus în folosință din 1930, a fost modernizat în 2017, după ce echipa a promovat în Liga 1, are 5.200 de locuri și nocturnă, însă e depășit de cerințele europene actuale.

Academie de fotbal cu peste 400 de copii la Sfântu Gheorghe

Sepsi OSK este unul dintre cele mai bine organizate cluburi la nivel de copii și juniori din fotbalul românesc.

Peste 400 de copii și juniori sunt legitimați la academia clubului din Sfântu Gheorghe și se pregătesc într-o bază sportivă cum rar vezi în România.

Attila Hadnagy, directorul sportiv al Sepsi OSK, este cel care s-a implicat pentru dezvoltarea acestei academii. Când a agățat ghetele în cui și și-a luat în serios rolul de conducător, la academie erau puțin peste 100 de copii. Acum sunt peste 400 de copii, începând de la vârsta de 7 ani, care sunt antrenați de foști jucători de Liga 1.

„Avem peste 400 de copii. Avem de la U7 și până la U19. Avem antrenori pricepuți pentru academie. Avem o bază foarte bună cu două terenuri de iarbă și unul sintetic. Acești copii au toate condițiile să devină fotbaliști”, a spus, pentru ProSport, Attila Hadnagy, care va colabora cu Cornel Șfaițer pentru a dezvolta academia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri