Ana Bogdan, învinsă dramatic de americanca „Robo-Arm”, în optimile de la Seul, după un prim set perfect și 5-3 în decisiv

Ana Bogdan, învinsă dramatic de americanca "Robo-Arm", în optimile de la Seul, după un prim set perfect și 5-3 în decisiv
Ana Bogdan

Ana Bogdan, locul 143 WTA, a ratat, miercuri dimineață, șansa de a accede într-un prim sfert de finală WTA pe 2019, după un start excelent de meci în optimi, la Seul, în fața americancei Kristie Ahn (93 WTA). Românca a făcut un prim set perfect, impunându-se la zero, însă nu a reușit să profite de imensul avantaj creat și nici în decisiv, când a obținut primul break și a servit pentru victorie la 5-3. Ahn a revenit și s-a impus cu 0-6, 6-4, 7-6(2), după două ore și 15 minute de luptă.

Balanța loviturilor câștigătoare a înclinat destul de evident balanța în final în favoarea sportivei din Sinaia, 29 la 21, însă în ultimul set Kristie Ahn și-a calibrat perfect dreapta, reușind să preia controlul și să lovească decisiv cu lovitura favorită din toate pozițiile. Chiar și reverul a punctat decisiv în tiebreak-ul final, astfel încât Ana, cu un procentaj scăzut la frecvența primului serviciu față de adversara sa, nu a găsit soluții pentru a căștiga o bătălie dură. Ahn a smuls victoria, deși în statistică a stat mai slab, per total, și la greșeli neforțate, (28, față de 21 ale Anei).

Apărută în continuare pe teren ca și la US Open cu un bandaj consistent pe brațul drept – motiv pentru care s-a ales cu porecla „Robo-Arm”, Kristie Ahn nu a câștigat decât 14 puncte într-un prim set controlat autoritar de Ana Bogdan, românca neoferind mai mult de două puncte pe game când s-a aflat la serviciu. Aspectul jocului s-a schimbat însă de îndată ce setul doi a început, Ana nemaireușind să pună presiune la retur. S-a mers astfel cap la cap, cu ture autoritare la serviciu timp de șase game-uri. La 3-3, Ana Bogdan a suferit un scurt-circuit pe lansare, cedând patru puncte consecutiv de la 30-0 și, automat, break-ul ce avea să decidă soarta manșei. Luptând excelent, Ana a reușit să revină de la 0-40 pe serviciu în game-ul de la 3-5, anulând trei mingi consecutive de set, însă la retur, după alte două set-point-uri anulate, nu a mai reușit să reziste.

Decisivul a curs și el de manieră similară cu actul secund, fără break timp de șapte game-uri. Kristie Ahn și-a procurat prima minge de break la 2-2, însă Ana Bogdan a salvat și a obținut apoi primul break, în game-ul opt, propulsându-se la un pas de victorie, al 5-3. Ahn a început însă fulminant game-ul în care românca a servit pentru calificarea în sferturi, luând primele trei puncte. Instalată confortabil la 0-40, Ahn a valorificat a treia minge de rebreak avută, relansând partida.

Ajunsă în tiebreak decisiv, soarta meciul a stat în dreapta puternică a americancei care s-a reinventat în acest final de sezon, la 27 de ani, câștigând în premieră un meci pe tabloul principal la un Grand Slam, ajungând în optimi la US Open și asigurându-și, astfel, debutul în prima sută mondială, după ani de frustrări și dezamăgiri, în care, potrivit propriilor declarații, a fost somată constant de părinți să renunțe la tenis. Ana Bogdan a pierdut și plusul de la capitolul încredere, fiind depășită cu lovituri clare în tiebreak. Ahn s-a desprins la 4-0, apoi la 6-1 în tiebreak, Ana reușind să anuleze o primă minge de meci cu al șaptelea său as, dar cedând apoi imediat, pe dublă greșeală – a 4-a în partidă.

  • România mai are o reprezentantă în turneul de la Seul: Patricia Țig (124 WTA) o va înfrunta, joi, în optimi, pe spaniola Paula Badosa-Gibert.
  • Pornită din calificări la Seul, Ana Bogdan va câștiga câteva poziții la actualizarea clasamentului de luni, fiind în prezent pe locul 130 WTA în clasamentul în timp real.
  • În sferturi, Kristie Ahn va înfrunta câștigătoarea partidei dintre Ekaterina Alexandrova (39 WTA, cap de serie 2 la Seul) și Kristyna Pliskova (81 WTA). Sportiva americană și-a început parcursul de la Seul cu un devastator 6-0, 6-0 în fața dublei semifinaliste de la Roland Garros, Timea Bacsinszky.

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania