INTERVIU | Alex Dobre se antrenează zilnic cu prima echipă a lui Bournemouth și nu renunță la marele vis: „Nu mă las până nu joc în Premier League!”. Discuția dătătoare de speranță cu Eddie Howe, vedeta care l-a numit „special” după ce i-a oferit tricoul și România U21

INTERVIU | Alex Dobre se antrenează zilnic cu prima echipă a lui Bournemouth și nu renunță la marele vis:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Mihai Dobre, care a împlinit 21 de ani vineri, face parte din lotul primei echipe a lui Bournemouth începând cu startul sezonului în curs. Extrema stângă nu a apucat să debuteze într-un meci oficial, însă a evoluat în aproape toate partidele din cantonamentul de vară, se antrenează cot la cot cu jucători precum Ake, Fraser, Ibe, Wilson sau Solanke, iar în partida din Cupa Ligii Angliei, de miercuri, contra lui Forest Green, scor 0-0 (3-0 d.l.d.), a fost rezervă. Internaționalul U21 a vorbit pentru ProSport despre cât de grea este așteptarea debutului în Premier League, despre lucrurile la care să ne așteptăm de la noua generație a naționalei de tineret, dar și despre situația lui Bury, un club din Anglia la care a evoluat, cu o istorie de peste 125 de ani, dezafiliat din cauza problemelor financiare.

Transferat de Bournemouth, în 2016, de la FC Viitorul Mihai Georgescu, Dobre s-a călit atât la echipa U21 a „Cireșelor”, cât și la seniori, în League One și League Two, la echipe precum Bury, Rochdale sau Yeovil Town.

Deși nu a evoluat în partide oficiale în acest sezon, Dobre ia parte zilnic la antrenamentele dure de la Bournemouth și solicită chiar să joace în meciuri amicale ale echipei U21 pentru a-și păstra ritmul și pentru a fi la cel mai înalt nivel la meciurile naționalei de tineret, selecționată la care este convocat pentru primul meci din campania de calificare pentru EURO 2021, contra Danemarcei, pe 10 septembrie. Tânărul fotbalist a explicat că menține constant legătura cu manager-ul Eddie Howe, care i-a transmis că este foarte mulțumit de progresul său, astfel că debutul românului nu pare foarte îndepărtat.

Alex, ai fost pentru prima oară în lotul lui Bournemouth în acest sezon, în meciul din Cupa Ligii Angliei, dar nu ai fost folosit. Cum a fost?
Da, dacă am fost ieri pe bancă și nu am evoluat, am mers la U21 și am jucat. Am avut meci amical cu Brentford, din Championship. Am jucat acolo 90 de minute, am și înscris golul de 1-0. Am nevoie de meciuri, trebuie să mă mențin. M-am pregătit foarte bine, cu două zile înainte de meci chiar am avut o discuție cu antrenorul, cu Eddie, și i-am spus că vreau să joc 10-15 minute, pentru că din punctul meu de vedere merit. Mi-a zis să muncesc în continuare, pentru că o să-mi vină și șansa să joc și să nu mă agit foarte mult.

Cât de grea e așteptarea aceasta de a debuta la prima echipă, mai ales în Premier League?
E foarte greu, sper să vină șansa. Nu mă las până nu reușesc asta. E greu, dar o să vină într-o bună zi. Nu-mi pierd speranța, pentru că nu am de ce. Sunt în cadrul unei echipe de Premier League, nu mulți sunt în situația asta, să fie colegi zi de zi cu astfel de jucători, să se antreneze zi de zi cu ei, să faci aceleași lucruri, sau să te afli chiar pe bancă. Atât, trebuie să treci linia aia și gata. La ei, la 21 de ani ești bebeluș. De la 23 încolo e altceva. Sunt și cazuri speciale, cum ar fi la Liverpool, unde au jucat fotbaliști de 19-20 de ani, dar să nu uităm că suntem români, venim din altă parte, ne e greu să ne impunem din anumite motive și trebuie să tragem foarte tare pentru a ne impune, să fim măcar pe bancă în lotul unei echipe de Premier League. Sunt lucruri pe care nu le observi dacă nu te gândești la ele. 


Wimbledon, Girona, West Bromwich Albion, Lazio și Lyon sunt adversarele în fața cărora a jucat Dobre în cantonamentul din această vară

Oferte au mai fost în în această vară pentru tine?
Oferte au mai fost, au fost nouă cluburi care au vrut să mă ia împrumut, din League One, din Championship, din liga a doua germană, dar nu m-au lăsat să plec, au spus că sezonul acesta voi face parte din lotul lor. Vor să stai zilnic lângă ei. Așa crești, prin antrenamente alături de ei, automat vei deveni tot mai bun.

Cu Eddie Howe ai mai avut vreo discuție legată de situația ta?
Da, și chiar m-a ajutat discuția cu antrenorul, mi-a explicat că e foarte fericit cu mine, că sunt un băiat de nota 10, și că sunt unul dintre singurii jucători, care din vară, din cantonament, și până în prezent, am venit determinați 100% și s-au pregătit 100%. M-am îmbunătățit zi după zi. Dacă mi se spun toate lucrurile astea, nu am ce să fac, decât să stau și să muncesc în continuare. Sunt abia la început, vine și FA Cup, și următoarea etapă din Carabao Cup. Poate chiar în Premier League. Se adună oboseală și la titulari dacă joacă mereu sâmbătă-marți.

Ai jucat împotriva unor echipe importante în această vară – Lazio și Olympique Lyon. Cum a fost? Ai făcut schimb de tricou cu cineva?
Am luat tricoul lui Memphis Depay, după meciul cu Olympique Lyon. L-am așteptat, am și stat de vorbă cu el, i-am spun că îmi plăcea mult când era la Mancheter United. Mi-a oferit tricoul și mi-a spus că am calități extraordinare. Mi-a zis că sunt   pentru că s-a văzut diferența în joc după ce am intrat pe teren. Am fost în tribună și la meciul cu Manchester City, din campionat și prima dată am fost la vestiare. Stăteam la tunel, eram lângă Kevin De Bruyne, lângă Aguero și mă gândeam . Jucam FIFA cu ei și acum sunt pe tunel cu ei.

Te întorci la naționala U21, ești pe lista finală a lui Mirel Rădoi pentru meciul cu Danemarca. Cu ce gânduri vei veni la lot?
Sunt fericit că am fost convocat, vreau să joc, depinde de domnul Rădoi cum mă vede la antrenament, dacă crede că merit. Cred că fiecare dintre noi ne bucurăm când primim o convocare de la echipa naționala. Rămâne să merg, să demonstrez, să marchez și să-mi ajut echipa să câștige. Chiar am mers și am vorbit cu antrenorul la club, i-am spus că aș vrea să joc pentru a putea fi pregătit fizic, mai ales că merg la lot și să pot da tot ce am mai bun pentru echipa națională.


Șapte meciuri și un gol are Dobre la România U21. Unica reușită a fost semnată contra Elveției, scor 2-0, în campania pentru EURO 2019

Plecați cu prima șansă în grupa de calificare la U21? Teoretic, ar fi doar Danemarca și Ucraina care v-ar putea pune probleme.
Da, nu prea știu jucătorii din celelalte naționale, dar sunt jucători tineri, care poate joacă la echipe de cluburi importante. Nu e o grupă așa de grea, grupa din campania trecută a fost mult mai dificilă decât aceasta. Eu nu mă gândesc să nu ne calificăm, la ce jucători avem. Noi suntem mult mai talentați decât cei de la majoritatea altor naționale, doar că nu avem condițiile necesare, nu avem totul pus pe tavă, cum e în Anglia, Spania sau Italia. Dar, uite că așa cum putem, îi batem pe toți.

Te aștepți să fie acum presiune mai mare pe voi, având în vedere performanța făcută de generația trecută, dacă pot să-i zic așa?
La început e puțină presiune, dar după trece. Suntem profesioniști, trebuie să ne facem treaba. Dacă îți faci treaba cum trebuie, rezultatul nu are cum să nu apară. Dovadă ceea ce s-a întâmplat la EURO, s-a muncit foarte mult, iar munca a reflectat rezultatele turneului.

Bănuiesc că ai văzut situația de la Bury, echipa la care ai jucat, care a fost dezafiliată zilele trecute. Erau probleme financiare și când jucai tu acolo?
Da, am văzut, am și eu acolo foști colegi. Din ce am vorbit cu ei, nu le-au plătit salariile de câteva luni de zile. E situația foarte rea, un prieten de acolo chiar și-a vândut și casa, s-a dat și în presă. Îmi pare rău pentru ei, unii sunt foști colegi. Cât am fost eu, nu au fost probleme de genul, a fost un colectiv unit, colegi foarte de treabă. Probabil de sus, de la board, a fost ceva.


Alex Dobre, într-un meci pentru Bury, din sezonul 2017/2018

Citește și: România va avea un nou fotbalist în Premier League, la doar 20 de ani. INTERVIU | Alex Dobre l-a uimit pe Eddie Howe la Bournemouth și e gata să debuteze: „Mă antrenez de două ori pe zi ca să fiu peste ei, nu la fel ca ei”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri