Răzvan Marin, mesaj special pentru Standard Liege, după transferul lui Denis Drăguș la fosta lui echipă | FOTO

Standard Liege a anunțat, miercuri, transferul lui Denis Drăguș (20 de ani), de la FC Viitorul. Răzvan Marin (23 de ani), care a evoluat pentru echipa belgiană în perioada 2017-2019, le-a transmis un mesaj celor de la fosta sa echipă.
Răzvan Marin, mesaj special pentru Standard Liege, după transferul lui Denis Drăguș la fosta lui echipă | FOTO

Standard Liege a anunțat, miercuri, transferul lui Denis Drăguș (20 de ani), de la FC Viitorul. Răzvan Marin (23 de ani), care a evoluat pentru echipa belgiană în perioada 2017-2019, le-a transmis un mesaj oficialilor de la fosta sa echipă.

Răzvan Marin a evoluat timp de două sezoane și jumătate la Standard Liege, unde a avut evoluții apreciate. Mijlocașul român a fost transferat, în această vară, de Ajax Amsterdam, pentru 12,5 milioane de euro, iar belgienii au transferat un alt român, pe Denis Drăguș, pentru aproximativ două milioane de euro.

Într-o postare făcută pe contul său de Instagram, Răzvan Marin a scris: „Aveți grijă de el, Standard! Felicitări și baftă, Denis Drăguș!”.

În perioada petrecută la Standard Liege, Răzvan Marin a evoluat în 104 partide, reușind 18 goluri și 22 de pase decisive. Românul și-a trecut în cont Cupa Belgiei, obținută în 2018.

Răzvan Marin și Denis Drăguș au fost colegi la echipa națională a României în două partide. S-a întâmplat în duelurile cu Serbia, scor 2-2 și 0-0, din septembrie și octombrie 2018, de la Liga Națiunilor.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]