INTERVIU | Leo Grozavu: „Îmi doresc să vin la Dinamo, dar nu vreau doar să bifez în CV echipa Dinamo. Vreau să fac ceva pentru această echipă”. Cum îi percepe pe fanii din Ștefan cel Mare

INTERVIU | Leo Grozavu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost jucător în Ștefan cel Mare la mijlocul anilor 90, Leo Grozavu se află la câteva bătăi de inimă distanță de banca tehnică a trupei lui Ionuț Negoiță. Într-un interviu acordat ProSport vineri, puțin după prânz, tehnicianul a dezvăluit cum percepe relația plină de frământări dintre suporteri și conducerea „câinilor”.

ProSport: Leo, ai semnat cu Dinamo?
Leo Grozavu: Încă nu am semnat. Sunt niște discuții, dar în momentul de față nu pot spune mai multe. Dacă am discutat cu cei de la Dinamo, înseamnă că sunt șanse, dar nu pot spune mai multe. Vedem. În cursul zilei de azi o să avem o nouă discuție.

Ai vorbit cu Florin Prunea? Dar cu domnul Negoiță?
Sunt la București, am vorbit cu Florin Prunea. Urmează să mai avem o dicuție. Cu domnul Negoiță nu am vorbit. Bănuiesc că da, o decizie depinde și de domnul Negoiță. Așa mi se pare normal.

Ai bătut palma după prima întâlnire cu Florin Prunea?
Nu pot să spun asta. Am discutat cu Florin, dar nu pot să spun că am bătut palma, nu am semnat acte… Au fost nșite discuții legate de preluarea echipei, de lotul de jucători, de durata contractului, de anumite lucruri din contract.

Cum vezi situația de la Dinamo? E greu de redresat echipa?
Eu nu sunt tipul care să mă plâng. Nu este ușor, nimeni să nu se aștepte la minuni, că nu sunt eu un magician care să vină cu bagheta magică și să transforme totul peste noapte.

Relația cu suporterii?
Niciodată nu poți fi iubit de toată lumea, cum nu poți fi nici urât de toată lumea. Până la urmă, rezultatele fac ca un antrenor sau un jucător să fie sau nu iubit. Peste tot pe unde am fost nu mi-am dorit decât să am susținere și răbdare. Pentru că eu pot face niște lucruri. Acuma, cei care mă solicită trebuie să aibă încredere.

Vei încerca să ai o discuție cu suporterii după ce vei semna?
E posibil să am o discuție și cu suporterii. Suporterii trebuie să înțeleagă că ei trebuie să susțină Dinamo, echipa de fotbal, nu pe Grozavu personal. Nu am cerut nicăieri susținere personală. Pe mine mă susțin rezultatele. Singurul lucru care mă susține este rezultatul.

Lotul de jucători cum ți se pare?
Sigur, fiecare antrenor are doleanța lui, viziunea lui, strategia lui, dar asta nu înseană că mă plâng de lot. Este un lot echilibrat, dar construit de un alt antrenor, care a avut o altă filosofie. Dar nu pot să vin să spun eu acuma că jucătorii de la Dinamo nu sunt buni. Doamne ferește! Din contră. Au fost aduși pentru că au jucat, foarte puțini au avut pauze în activitatea lor.

Vei lua legătura cu Eugen Neagoe?
Am discutat și azi puțin cu el, dar nu am intrat în amănunte, pentru că nu era cazul. Nici nu știu dacă voi fi antrenorul echipei. Dar dacă voi semna, voi discuta cu el mai mult ca sigur, pentru că el a construit acest lot, cunoaște foarte multe și poate să-mi spună mai multe Am fost și colegi.

Când vom ști mai multe?
Chiar nu știu. Eu îmi doresc cât mai repede. Poate peste o oră, două cred că ar trebui să știm mai multe. Mai sunt anumite aspecte de pus la punct. Eu îmi doresc să vin la Dinamo, dar nu vreau doar să bifez în CV echipa Dinamo. Vreau să fac ceva la Dinamo și pentru asta sunt lniște lucruri pe care mi le-aș dori să fie îndeplinite.

Obiectivul care va fi?
Fără dar și poate play-off-ul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…