FCSB – Milsami Orhei. Tănase, după ce a marcat de două ori în fața moldovenilor: „Sincer, am simțit din teren că mai avem de lucrat”

FCSB  - Milsami Orhei. Tănase, după ce a marcat de două ori în fața moldovenilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a învins, pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, pe Milsami Orhei, 2-0, în turului I al Europa League. Golurile au fost marcate de Florin Tănase, în minutele 12 și 56.

„E o victorie importantă, e primul meci, întotdeuna e mai dificil, dar sperăm să o ținem pe aceeași linie, să creștem de la meci la meci. La primul gol am avut puțin noroc și sincer să spun am simțit, din teren, că mai avem mult de lucrat. Vom crește ca joc colectiv! Mister (n.red. – Bogdan Andone) a vorbit cu mine și mi-a zis ca am mai multă libertate, pot să merg în toate zonele terenului și să cer mingea”, a spus Florin Tănase la Pro X.

„Mă bucur foarte mult pentru Ianis Hagi. Genk e echipă de Liga Campionilor, e un pas mare pentru el. Poate crește și apoi poate ajunge la un club mai mare”, a comentat Tănase și transferul lui Ianis Hagi.

„Eu nu-mi doresc să fiu un favorit al selecționerului, îmi doresc să ajung acolo prin evoluțiile mele”, a fost și mesajul lui Tănase pentru selecționerul Cosmin Contra.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?

Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria

Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×