„Mă gândeam la asta în timpul meciului!” Roger Federer a explicat de ce este atât de greu contra lui Rafa Nadal pe zgură, după victoria lină a ibericului din semifinalele Roland Garros 2019

  • Publicat:
  • Actualizat:

Corespondență din Paris

Învins pentru a 14-a oară în 16 partide directe pe zgură, Roger Federer a explicat de ce este atât de greu ca cineva să îi facă față spaniolului pe suprafața sa favorită, pe care s-a impus la Roland Garros de 11 ori, fiind acum la o victorie distanță de un al 12-lea trofeu.

„El face asta oricărui adversar, pe zgură: te face să pierzi confortul prin felul în care își apără terenul și prin felul în care joacă pe zgură. Nu există nimeni care să se apropie măcar puțin de ceea ce face el. Nici măcar nu știu la cine ar trebui să mă duc, să reușesc să mă antrenez cu cineva care să joace ca el. Mă gândeam la asta în timpul meciului.

Este pur și simplu incredibil cum joacă din spatele liniei de fund a terenului și apoi cum reușește să revină și să reia controlul baseline-ului. Este extrem de interesant„, a declarat elvețianul la conferința de presă, după ce  spaniolul i-a curmat, la revenirea pe zgură, o serie recentă de cinci victorii consecutive.

Filmul meciului din semifinale, narat plastic de Roger Federer: „La un moment dat te rogi să reușești să dai în minge, să nu arăți ridicol”

Vântul puternic i-a sabotat și mai mult șansele lui Roger Federer. Un jucător cu abilități defensive excelente și cu efecte extreme în rachetă, Nadal și-a văzut dezarmat rivalul și de importantul atu al unui serviciu extrem de percutant, mai mult decât într-o zi toridă. Federer a recuperat în prima fază un deficit de un break în setul inaugural, a condus cu 2-0 în al doilea, însă la linia de finiș a fost Nadal cel care a ajuns cu toate cele trei manșe disputate: 6-3, 6-4, 6-2.

Elvețianul a sintetizat la conferința de presă: „Primul set a fost pentru adaptarea la condiții. Foarte mult vânt. Extrem de dificil, mai ales pentru că a fost un meci atât de important pentru ambii dintre noi. Sunt momentele acelea în care încerci să vezi ce și cât poți să faci, ce nu poți să faci. Plat sau mai mult spin? Ții mai mult mingea în joc? Riști? Cred că asta a fost, în mare, povestea primului set”, a explicat Federer.

Cel mai mare regret în setul doi este că am cedat break la 2-0, cu vânt din spate. Poate dacă reușeam să rezist acolo, manșa ar fi curs diferit. Dar cred că să îți ții serviciul când lansezi contra vântului, cu nivelul la care returnează Rafa, este foate greu. Abia dacă ratează vreun retur. Iar când este în raliu, joacă cu foarte mult efect pe forehand și cu mult control pe rever. Așa că, per total, este foarte greu să găsești breșe, pe vânt„, a mai spus elvețianul, înainte de a trage concluziile.

„Până la urmă însă, a fost vânt pentru amândoi, iar el a fost mai bun, fără discuții. Am avut mici șanse astăzi, dar nu suficient ca să pot să câștig. Nu cred că am jucat slab în primele două seturi, el a trebuit să pună ce a avut mai bun pentru a face diferența. La 0-2 la seturi am încercat să rămân pozitiv, dar am avut un game de deschidere greu pe serviciu și asta a setat nota generală a setului. Nu știu dacă s-a văzut că am încercat să cred într-o revenire. Dar el a părut că se simte din ce în ce mai bine pe vântul acela”, a conchis Federer.

Întrebat dacă a reușit să își pună în aplicare tactica pregătită, Federer a zâmbit. „Nu, nimeni nu poate (n.r. – pe un asemenea vânt). Ajungi la un moment în care ești mulțumit că ai reușit, pur și simplu, să lovești, să nu cazi în ridicol„.

 

„A fost un turneu bun, a fost, poate, turneul în care am simțit cea mai mare susținere de care am avut parte în 20 de ani de carieră. Am fost surprins de cât de departe am ajuns, nu este o eliminare-șoc pentru mine, este ok”
Roger Federer, după eliminarea din semifinalele Roland Garros, la prima prezență în turneul de la Paris din ultimii patru ani

CITEȘTE ȘI: Ca Rafala în finală! Nadal dă recital și îl învinge pe Federer în cel mai așteptat meci de la Roland Garros 2019: va lupta, duminică, pentru al 12-lea trofeu al carierei la Paris. Roger, aclamat în picioare

CITEȘTE ȘI: Roland Garros 2019: semifinala a doua, Djokovic – Thiem, a fost amânată din cauza vremii. La ce oră se reia sâmbătă + o nouă controversă: sârbul a plecat val-vârtej din complex, deși, între timp, ieșise soarele și se putea juca!

CITEȘTE ȘI: Roland Garros 2019 Știm sportivele care vor juca finala turneului francez! Amanda Anisimova a oferit un meci spectaculos în semifinale, cu răsturnări de situație și suspans. Ce a făcut jucătoarea care a eliminat-o pe Simona Halep

Citește și: Simona Halep, iritată la revenirea în țară! Cum a comentat eliminarea de la Roland Garros: „Nu contează ce spun alții!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…