Scandal imens la Roland Garros, cu Serena Williams în rol principal!

Bogdan Savin
Scandal imens la Roland Garros, cu Serena Williams în rol principal!

Corespondență din Paris

Serena Williams este implicată într-un nou scandal, la nouă luni de la circul făcut în finala de la US Open cu Naomi Osaka. Învinsă, sâmbătă, în turul trei, de mai tânăra sa conațională, Sofia Kenin, sportiva cu 23 de trofee de Mare Șlem în palmares a vrut să intre val-vârtej la conferința de presă, neavând răbdare să aștepte nici măcar un minut. Problema cea mare: faptul că, în sala principală de conferințe, Dominic Thiem, finalist în 2018, stătea de vorbă cu jurnaliștii.

La 20:30 ora locală, Serena s-a adresat reprezentantei WTA: „Puneți-mă într-o sală mai mică, dar acum!”. Situația a fost una cum nu se poate mai delicată. Interesul media pentru Serena, după o partidă pierdută, dar și după un meci cu probleme, în care tribuna i-a fost potrivnică și în timpul căreia s-au auzit multe huiduieli, era imens. Thiem însă adunase la conferință mulți dintre jurnaliștii celor mai mari publicații, care, automat, s-ar fi prezentat și la dialogul cu Williams. În plus, toate celelalte săli de conferințe (de la 2 la 4 – a doua mai mică, o masă cu vreo 15 scaune și două mese rotunde, cu pănă la cinci locuri) erau ocupate.

Agasată, Serena Williams a dat semnalul clar că părăsește centrul de presă, s-a îndreptat spre scări și a început să urce treptele. Un reprezentant WTA a oprit-o cu promtitudine, făcând-o pe sportiva în vârstă de 37 de ani să coboare din nou, însă o măsură a trebuit luată imediat.

Organizatorii turneului francez l-au anunțat pe austriac că trebuie să părăsească sala principală de conferințe, iar acesta a rămas șocat și s-a revoltat când i s-a spus că trebuie să îi facă loc Serenei Williams.

„Nu mai sunt un junior! N-am înțeles, sincer. Adică, ce dracu? Cred că e o glumă. Trebuie să plec din sală pentru că Serena își face apariția? Atunci plec, nu mai stau„, a spus Thiem, vizibil iritat. Lui Domi i se ceruse să meargă afară, într-o zonă dedicată interviurilor tv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată soția lui Ilie Năstase la 50 de ani. Ioana are o siluetă de invidiat!
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania