Un fotbalist din Liga 1 șochează: „Beam o sticlă de whisky pe seară. Eram în depresie!”. Acum e salvat de Hagi

Un fotbalist din Liga 1 șochează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1 Betano a făcut dezvăluiri incredibile.

Eric De Oliveira, 33 de ani, a câștigat în acest sezon Cupa României alături de Viitorul, brazilianul fiind cel care a marcat golul victoriei în fața Astrei, 2-1. El e și-n topul marcatorilor străini, având cu patru reușite mai puțin ca golgheterul Wesley (64 de goluri), cel care a scris istorie în campionatul autohton la Vaslui.

Dar, Eric a trecut și prin momente de cumpănă în carieră. În perioada 2011 – 2012 s-a transferat la Karpaty Lvov de la Gaz Metan, însă la clubul din fostul spațiu sovietic a intrat în depresie.

„A fost groaznic, ceva care n-am mai întâlnit. Am fost amenințat, n-am primit banii, nu mă băgau să joc. Eu fusesem cel mai bun jucător din România, m-am dus acolo cu multe așteptări…Aveam promisiuni în fiecare weekend că o să joc. Patronul? Era un fel de… nu vreau să fiu răutăcios, dar un fel de domnul Becali. Mult mai rău, de fapt. Adică se bagă la echipă. Când mă duceam la el în birou trebuia să închid telefonul, să îl las afară. Și avea vreo 4 sau 5 bodyguarzi înarmați”, a povestit Eric, conform sport.ro.
 
„Îmi spunea mereu că voi juca, mă pregăteam foarte bine și nu eram nici în lot. Voi juca, voi juca, voi juca, și nu eram pe listă. Nu am jucat, nu am primit banii…Aveam ura în mine, se vedea pe ochii mei. Ajungeam acasă, unde mă aștepta soția cu băiatul meu Derik, era micuț, mă puneam la ușa și începeam să plâng. Dar, nu îmi permiteam să plâng în față lor. Când îi vedeam pe copilul meu, pe soția mea, îmi trecea”, a mai afirmat Eric.

Eric bea o sticlă de whisky în fiecare seară! A făcut asta luni de zile

Jucătorul celor de la Viitorul a continuat cu seria dezvăluirilor: „Pur și simplu am intrat în depresie acolo. Mi-au ieșit pete pe mine, pe tot corpul, slabisem mult. Să vezi ce nebunie făceam. Mă trezeam la 8 dimineață, în fiecare zi, mă duceam la sala din bloc. Jumătate de oră la saună, jumătate de ora la rece, jumătate de ora alergare. Mă pregăteam, mergeam la antrenament vreo două ore încontinuu. Veneam acasă, luăm o pizza, o mâncăm, luăm o sticlă de whisky și o beam pe toată. În fiecare zi am făcut asta, două, trei luni. Eram în depresie”.

„Ei m-au făcut să cred că sunt cel mai slab de pe pământ. Îmi tot ziceau că îmi dau banii și până la urmă am decis să plec. Mi-au dat bilet de avion și am plecat acasă în Brazilia fără niciun ban de vacanță. Au trecut câteva zile, apoi mi-au dat niște bani…M-am adresat la FIFA și am plecat”, a încheiat brazilianul care acum a cucerit primul trofeu al carierei, Cupa României.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…