„Regele” e mulțumit! Ce a declarat Hagi după ce Viitorul a încheiat sezonul pe locul trei: „Craiova rămâne clubul cel mai complet”

Liga 1 Betano.
"Regele" e mulțumit! Ce a declarat Hagi după ce Viitorul a încheiat sezonul pe locul trei: "Craiova rămâne clubul cel mai complet"

Gheorghe Hagi (54 de ani) a vorbit la finalul meciului câștigat de Viitorul pe terenul Craiovei, scor 2-1. Echipa antrenată de „Rege” a terminat sezonul pe locul trei, și este sigură de participarea în sezonul următor al Europa League.

Antrenorul constănțenilor se gândește la finala Cupei României cu Astra Giurgiu. Aceasta se va disputa pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, iar în cazul în care Viitorul va câștiga trofeul, Craiova se va califica în preliminariile Europa League: „Da, cum să nu fiu mulțumit? La cum eram în noiembrie și decembrie, e normal să fim mulțumiți. Craiova a jucat mult mai bine ca noi în prima repriză, știam că întâlnim o echipă mult mai bună ca noi. În a doua repriză am fost mai agresivi, au venit și golurile și rezultatul bun pentru noi. Ă‚sta e fotbalul, e meci european, cu două echipe care au pretenții să meargă în Europa.

Pentru mine, Craiova rămâne clubul cel mai complet în momentul de față. Pentru noi este un moment fericit dacă am ajuns să fim în fața lor. Avem meritele noastre, aprecierile noastre. Am demonstrat că suntem la nivelul echipelor bune din campionat, mă bucur pentru acest lucru. Noi jucăm pentru noi, ne gândim la noi. Este un trofeu frumos, un trofeu important pentru noi. Vrem să facem un meci mare și în finala Cupei„, a spus Hagi, la Digi Sport.

Acesta nu a vrut să vorbească și despre transferul fiului său, Ianis Hagi, spunând că dorește ca echipa sa să rămână concentrată pe ultimul meci din acest sezon: „Mai avem o săptămână, avem finala. Trebuie să tratăm lucrurile în liniște, dar cu conectare foarte bună. Împlinim zece ani și cred că ar fi un lucru extraordinar să câștigăm și Cupa”, a mai punctat Hagi.

Ivan Martic a deschis scorul pentru Craiova în minutul 27, stabilind scorul primei reprize. Valentin Mihăilă a înscris în propria poartă și a restabilit egalitatea, iar Denis Drăguș a dat lovitura pe finalul partidei.

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI:

  • 1. CFR Cluj 50p
  • 2. FCSB 45p
  • 3. FC Viitorul 39p
  • 4. U Craiova 36p
  • 5. Astra 24p
  • 6. Sepsi 20p
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania