Nicolae Dică a trecut prin momente incredibile la FCSB: „Este posibil să povestesc. Aș vrea nevoie de multe pagini”. Întâmplările l-au marcat profund pe antrenor

Nicolae Dică a trecut prin momente incredibile la FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică (39 de ani) a antrenat un an și jumătate FCSB și spune că a trăit episoade unice, pe care nu vrea să le povestească public. Cel mai probail, tehnicianul face referire la aspecte din interiorul clubului, cu Gigi Becali în prim-plan. „Este posibil să povestesc, dar nu să scriu o carte. Aș vrea nevoie de multe pagini. Sunt lucruri pe care nu le pot spune și nu o să le spun niciodată. Țin lucrurile care nu pot fi spuse pentru mine. Nu sunt genul care să dau din casă. Important este ca tu, ca persoană, să îți dai seama unde ai greșit și să nu mai faci același lucru„.

La finalul unui sezon ratat la FCSB, Dică face o analiză a campionatului. E de părere că acesta fost pierdut încă de la început, când echipa avea foarte mulți jucători indisponibili și era angrenată în toate competițiie. Și pe plan intern și pe plan internațional. „Acum, nu că îmi este greu. Eu am plecat de cinci luni. În acest campionat s-au pierdut multe puncte, pe începutul de campionat, când am folosit jucători în campionat și în cupele europene, au fost și jucători accidentați. Sunt lucruri pe care le cunosc, știu foarte bine ce am făcut greșit, știu și lucrurile bune pe care le-am făcut.

Se vede clar cine a pierdut titlul. În acești patru ani, singurii care au greșit sunt antrenorii. Eu, unul, îmi asum că și din cauza mea s-a pierdut campionatul. Și anul trecut și acum„, a spus Dică pentru Telekom Sport.

Nicolae Dică a pregătit-o pe FCSB în perioada iunie 2017 – decembrie 2018. Statisticile pe banca vicecampioanei: 80 de meciuri, 46 de victorii, 18 egaluri și 16 înfrângeri.

  • 1.95 puncte/ meci e media FCSB-ului în mandatul lui Nicolae Dică 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele