FCSB își poate lua adio! OFICIAL | Fotbalistul așteptat de vicecampioana României ca să acopere un post deficitar a semnat cu un alt club

Redactor:
Daniel Anghel
FCSB își poate lua adio! OFICIAL | Fotbalistul așteptat de vicecampioana României ca să acopere un post deficitar a semnat cu un alt club
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Pleșca (36 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Gaz Metan Mediaș, chiar dacă s-a zvonit că ar urma să facă pasul la FCSB din vară, echipa antrenată de fostul tehnician al ardelenilor, Mihai Teja (40 de ani).

Medieșenii au anunțat oficial prelungirea contractului prin intermediul site-ului și rețelelor de socializare. Atât veteranul din poarta Gazului, cât și Marius Constantin (34 de ani) și-au prelungit contractul pe încă un sezon, iar Valentin Crețu (30 de ani) a semnat pe încă doi ani.

„Trei jucători și-au prelungit contractele cu Gaz Metan.

Este vorba despre Portarul Răzvan Pleșca și fundașii Marius Constantin și Valentin Crețu. În aceste zile, cei trei jucători de bază ai echipei, au semnat prelungirea înțelegerilor cu Gaz Metan.

Astfel, Răzvan Pleșca și Marius Constantin, au semnat pentru încă un an, iar Valentin Crețu a semnat pentru încă doi ani cu gruparea de pe Târnava Mare.

Pe această cale le urăm să aibă evoluții cât mai bune în tricoul alb-negru!”, se arată pe site-ul oficial al clubului.

FC Național a fost primul club profesionist din cariera lui Răzvan Pleșca. Arădeanul a fost transferat în 2005 la Poli Iași, iar în 2010 la Gaz Metan Mediaș. Acesta a avut și o scurtă experiență la FC Botoșani, în sezonul 2015-2016.

  • 205 partide a bifat Pleșca în tricoul medieșenilor, în toate competițiile.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri