Tot mai aproape de revenirea în fotbal! Un club important din Turcia a confirmat negocierile cu Mircea Lucescu

Mircea Lucescu pare din ce în ce mai aproape de a reveni în fotbal. Acesta i-ar putea prelua pe turcii de la Beșiktaș, clubul recunoscând negocierile cu cel mai titrat antrenor român.
Tot mai aproape de revenirea în fotbal! Un club important din Turcia a confirmat negocierile cu Mircea Lucescu

Mircea Lucescu pare din ce în ce mai aproape de a reveni în fotbal. Acesta i-ar putea prelua pe turcii de la Beșiktaș, clubul recunoscând negocierile cu cel mai titrat antrenor român.

În acest momnet, postul de antrenor principal al echipei este ocupat de Senol Guneș, care este, în paralel, și selecționerul naționalei Turciei, unde l-a înlocuit chiar pe Mircea Lucescu. Începând din vară, Guneș nu va mai fi antrenorul „vulturilor” și se va concentra pe ce are de făcut la echipa națională.

„Lucescu se află printe posibilele nume. Există mai multe variante, el e una dintre ele”, a declarat Fikret Omran, directorul tehnic al celor de la Beșiktaș.

Sămbătă, Mircea Lucescu (73 de ani) a fost surprins în tribunele stadionului „Vodafone Arena” pentru a urmări pe viu partida dintre Beșiktaș și Basaksehir, liderul la zi din Turcia, scor 2-1 în favoarea gazdelor.

Aceasta ar fi a doua experiență a lui Lucescu la „cârma” echipei Beșiktaș. Prima a fost între 2002-2004, perioadă în care antrenorul român a adus în vitrina clubului un titlu de campion.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]