„A fost crunt!”. Pep Guardiola, monument de fair-play după eliminarea dramatică din Champions League. Părerea despre VAR, după două faze cheie judecate în defavoarea lui City

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Manchester City a fost eliminată dramatic din Liga Campionilor de Tottenham, miercuri seară. „Cetățenii” s-au impus cu 4-3, dar elevii lui Pochettino s-au calificat, după 4-4, la general. La final, Pep Guardiola (48 de ani) a găsit puterea să zâmbească și a comentat deciziile VAR care au decis echipa calificată în semifinalele competiției.

Campioana Angliei a condus cu 1-0, 3-2, 4-2 și 4-3, dar nu a fost de ajuns. Posibilul henț al lui Llorente la golul al treilea al lui Spurs și golul anulat al lui Sterling din minutul 90+2 au produs numeroase dezbateri, însă antrenorul lui City s-a arătat extrem de fair-play. Pep a lăudat jucătorii, fanii, adversarii, le-a urat succes în semifinale și susține sistemul VAR.

„E greu, eram aproape de calificare. A fost crunt, dar trebuie să acceptăm asta. În repriza secundă am făcut tot ce ne stătea în putință, dar s-a terminat rău pentru noi. Susțin VAR-ul. Ar fi de văzut doar golul lui Llorente, poate a fost henț. Dintr-un unghi pare henț, dintr-altul nu. Sunt pentru fotbalul corect. Când e offside, e offside! Nu știu despre golul lui Sterling. Am văzut faza, iar dacă oamenii decid că e offside, atunci e offside. Ce pot să zic?!
 
Am ratat un penalty în tur, ne-am creat o sumedenie de ocazii în retur și sunt foarte mândru, mai ales de public. A fost o noapte incredibilă. Nu am văzut niciodată stadionul ca în seara asta, de când sunt în Manchester. Au știut că am dat totul, dar așa este fotbalul. Imprevizibil, a declarat Pep Guardiola la conferință de presă, potrivit Mirror.
 
Tehnicianul catalan a vorbit și despre ce urmează pentru Manchester City – campionatul. Echipa lui se află în luptă directă cu Liverpool pentru titlul de campioană, cu cinci runde înainte de final, iar City va primi, sâmbătă, din nou, vizita lui Tottenham.
 
„Nu trebuie să ne mai gândim prea mult la asta acum. Trebuie să dormim cât mai mult posibil și să ne pregătim pentru joc. Am luptat enorm, nouă-zece luni, pentru Premier League. E totul în mâinile noastre. Cu siguranță, va fi dificil, dar trebuie să luptăm până la capăt”, a încheiat Pep.
 
Sosit la Manchester City la începutul sezonului 2016/2017, Pep Guardiola nu a avut performanțele dorite în Liga Campionilor. A fost eliminat o dată în optimile de finală și de două ori în sferturile de finală ale competiției. Rămân doar trofeele interne obținute de manager – un campionat, două Cupe ale Ligii și o Supercupă a Angliei, la care se mai pot adăuga, la finalul acestei stagiuni, un nou titlu și o Cupă a Angliei.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri