Gică Popescu, înjurat ca la ușa cortului de fanii Craiovei. Întreg stadionul a scandat împotriva „Baciului”. Istoria conflictului

Gică Popescu, înjurat copios de olteni.
Gică Popescu, înjurat ca la ușa cortului de fanii Craiovei. Întreg stadionul a scandat împotriva "Baciului". Istoria conflictului

Suporterii Craiovei l-au întâmpinat cu injurii pe Gică Popescu, în timpul meciului cu Viitorul, din Cupa României. Unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria țării, fost căpitan la Barcelona, a fost înjurat copios pe arena „Ion Oblemenco.”

Fanii olteni au scandat în repriza secundă împotriva celui care în prezent este consilierul premierului pentru EURO 2020: „Gică Popescu, la mu*e Gică Popescu. Gică Popescu, la mu*e Gică Popescu”, au scandat fanii Craiovei, în minutul 52 al meciului cu FC Viitorul, din manșa tur a semifinalelor Cupei României.

Gică Popescu a privit din zona VIP meciul dintre Craiova și Viitorul, fiind foarte apropiat de Hagi și echipa sa.

În trecut, Gică Popescu a explicat de unde izvorăște ura oltenilor față de el: „Transferul la Dinamo a fost greșeala carierei mele. De acolo a și pornit ura oltenilor pentru mine. Trei luni pe care le-am stat eu în Ștefan cel Mare au șters cu buretele cei 5 ani jucați de mine pentru Universitatea. Adică ei au șters, fanii Craiovei. Dar așa e uneori viața. Am fost judecat pentru că m-am dus să joc la o echipă. Că m-am dus să-mi fac meseria, asta vreau sa spun.

Am mai stat eu atunci să judec ce înseamnă Dinamo pentru Craiova? Plecasem de 12 ani din țară, oameni buni! Uite, mă mai gîndesc cîteodată, parcă mereu dintre cei care au tot condus Universitatea din 1990 pînă azi, m-au privit ca pe un adversar. Chiar înainte de Dinamo!”

Gică Popescu a debutat în fotbalul mare la Craiova, dar spre finalul carierei a evoluat pentru scurt timp la Dinamo. După ce a stat trei luni în curtea „câinilor”, a primit o ofertă de la Hannover 96, astfel că a luat drumul Germaniei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro