„Nu aveam de ce să ne fie frică, nu jucam cu Brazilia”. Căpitanul Săpunaru, despre înfrângerea cu Suedia, faza la care putea egala și cum batem Insulele Feroe

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Săpunaru (34 de ani), liderul echipei naționale a României, consideră că echipa lui Cosmin Contra nu a făcut un meci rău contra Suediei (1-2) în debutul preliminariilor pentru EURO 2020.

„Și în prima repriză le-am pus probleme, singura chestie a fost că am pierdut mingea repede și au avut acele contraatacuri. La primul gol a rămas mingea cu noroc la ei, la al doilea am respins greșit, dar cred că puteam egala. Păcat, cred că am făcut un meci bun astăzi. Avem meciul cu Feroe, cred că suntem, totuși, o candidată la calificarea la EURO 2020. Am vorbit să nu intrăm cu frică în repriza a doua. La început cred că am intrat temători, dar nu aveam de ce să ne fie frică, pentru că nu jucam împotriva Braziliei. E o echipă bună, care a fost la Campionatul Mondial, dar nu mi s-a părut o mare diferență. Vom da totul la fiecare meci, vom încerca să ne calificăm”, a spus Săpunaru, la ProTV, înainte să vorbească despre ultima fază a meciului, când a ratat egalarea: „A rămas mingea la mine, am tras, dar am dat pieptul lui. Cred că a fost și penalty pe care nu ni l-au dat”.

„Nu știu dacă trebuie să vorbim acum despre returul cu Suedia, mai sunt alte meciuri din care trebuie să facem puncte până la retur”, a mai spus Săpunaru, care știe rețeta pentru un succes așteptat cu Insulele Feroe: „Va fi un meci greu, nu prea mai sunt diferența mari în fotbal. Trebuie să fim inteligenți, conștienți că va fi un meci greu, dar trebuie să marcăm repede ca să ne facem meciul ușor”.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?