Trei idei după Viitorul – CFR 0-1. Greșeala lui Teja pe care Minteuan n-a comis-o, cum a fost redus Ianis la statutul de inexistent și „perla” lui Hagi care a încetat să mai producă

Trei idei după Viitorul - CFR 0-1. Greșeala lui Teja pe care Minteuan n-a comis-o, cum a fost redus Ianis la statutul de inexistent și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul – CFR Cluj 0-1. Ultimele două campioane din Liga 1 Betano au stat față în față, la Ovidiu, într-un meci cu un ritm mult peste ceea ce obișnuiește să ofere fotbalul românesc, iar duelul dintre Alin Minteuan și Gică Hagi a scos în față, deopotrivă, avantajele și slăbiciunile a două formații cu pretenții justificate în ultima parte a campionatului.

După 0-1 în ceea ce a fost întâia partidă în care Viitorul a jucat cu casa închisă, ProSport prezintă trei concluzii despre partida care-i duce pe clujeni la patru puncte peste U Craiova și la opt peste FCSB înaintea meciului vicecampioanei cu Astra:

  • Minteuan nu a repetat greșeala lui Teja

Cu reprezentația de gală a Viitorului, 2-1 cu FCSB pe Arena Națională, imprimată adânc pe retină, cu liderul Emmanuel Culio suspendat, Alin Minteuan și-a dat seama că nu pleacă cu un rezultat pozitiv de la Ovidiu dacă nu blochează linia de mijloc formată din Vînă, Tudor Băluță și Houri. Dacă Teja a căzut victimă unui presing agresiv, care i-a făcut pe Filip și Nedelcu să-și semenze sentința la FCSB, tânărul antrenor al clujenilor a gândit mult mai bine strategia. Bordeianu a apărut în fața apărării pentru a închide orice înseamnă culoar de verticalizare, Djokovic și Deac, doi jucători puternici, de forță, capabili să deposedeze, l-au flancat și lupta de la mijlocul terenului a fost un trei vs. trei cu arme egale.


Alin Minteuan (foto) a citit perfect tactica lui Hagi și a câștigat duelul de la mijlocul terenului.

Așa nu s-a mai ajuns în situația în care mijlocașii Viitorului să impună ritmul, să vină peste Vinicius și Boli și să mute pur și simplu jocul în jumătatea adversă. Timp de 90 de minute, Houri și Vînă au avut prea puține momente în care au contat ofensiv, iar ocaziile Viitorului au venit, mai degrabă, de pe cele două flancuri, pentru că centrul era mult prea aglomerat. La 1-0, când pe teren a apărut și experimentatul Hoban (minutul 80, în locul lui Ioniță), ecuația a fost și mai greu de rezolvat pentru copiii lui Hagi.

  • Rețeta perfectă pentru a-l aduce pe Ianis la statutul de jucător obișnuit

A doua armă a Viitorului, Ianis Hagi, a fost un glonț orb în meciul cu campioana en-titre, după ce s-a distrat cu FCSB pe Arena Națională. Iar cauza nu trebuie căutată neapărat la playmaker-ul constănțenilor cât în aceeași idee de mai sus. Ce a făcut Minteuan și nu a făcut Teja? Bordeianu a fost o umbră a lui Hagi Jr., a stat cât de aproape a putut de el, iar dirijorul gazdelor nu a mai putut primi aproape în niciun moment mingea cu fața la poartă. Nu a avut spațiu și nici oportunitatea de a-i „judeca” în dueluri unu vs. unu pe rigizii Boli și Vinicius, iar detaliul a marcat profund jocul ofensiv al Viitorului.


Sclipitor cu FCSB, Ianis Hagi (foto) nu a existat în fața unei apărări mult mai exacte, care nu l-a lăsat să se desfășoare.

Ianis a fost redus la statutul de jucător normal, incapabil să facă diferența. A creat pericol o singură dată, în minutul trei când l-a lăsat pe Drăguș în poziție bună, apoi a dispărut din joc. A încercat trei șuturi de la distanță în prima repriză, unul dintre ele nu a produs pericol, celălalt s-a dus mult pe lângă poartă, iar al treilea a sfârșit lamentabil în out de margine. În repriza a doua, cu același Bordeianu lângă el și cu fundașii luându-i aerul și ținându-l la respect în duelurile tari a ieșit în evidență doar cu o foarfecă ratată, în minutul 69, și câteva faulturi scoase în momentele în care adversarii au trecut bariera agresivității. Luat tare, dublat, fără spații pe care să lanseze pasele, Ianis e neproductiv și nici linia ofensivă a Viitorului, dependentă de el, nu mai e periculoasă.

  • Denis Drăguș, „perla” care a adormit și a încetat să mai producă

Un caz aparte e cel al lui Denis Drăguș, atacantul de 20 de ani al Viitorului care a început fabulos sezonul, a prins naționala mare, apoi s-a stins dintr-o dată și a încetat să se mai ridice la nivelul așteptărilor lui Gică Hagi. Cel mai slab om al lliniei ofensive în partida cu FCSB, a repetat evoluția modestă și cu CFR, chiar dacă a avut multe oportunități de a ieși în față. A început prost, cu ocazia ratată în minutul trei la o fază la care Arlauskis nu mai era în poartă, a continuat cu un șut paralel cu poarta în minutul 26, nu a marcat din poziție bună după o centrare a lui Calcan (minutul 30), iar desele momente în care a încetinit jocul și a părut firav în duelurile cu fundașii adverși l-au făcut pe Hagi să-l schimbe, nemulțumit, după doar 52 de minute.

Declinul vizibil al lui Drăguș continuă cu o evoluție slabă care completează o serie proastă. Nu a mai marcat de pe 5 decembrie (Gaz Metan – Viitorul 2-2), a fost scos la pauză de Hagi în meciul cu FCSB din sezonul regular (0-2 pe Arena Națională, pe 12 decembrie), a fost eliminat cu Poli Iași după două ‘galbene’ în trei minute, iar downgrade-ul l-a făcut să piardă și încrederea lui Contra. În loc să-și continue progresul, Drăguș a fost retrogradat la Under 21, iar la următoarea acțiune va juca meciuri amicale cu Spania U21 și Danemarca U21 în timp ce Gicu Grozav sau Andrei Ivan vor reprezenta opțiuni pentru dubla cu Suedia și Insulele Feroe.

„Nu e într-un moment inspirat al lui. Are talent, dar trebuie să reflecteze, să vadă anumite lucruri, să se liniștească și să muncească foarte mult”.
Gică Hagi despre Drăguș, la finalul meciului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…