Continuă perioada de vis a lui Alex Mitriță: iubita i-a spus „DA”! Cum arată femeia cu care se va căsători

Continuă perioada de vis a lui Alex Mitriță: iubita i-a spus "DA"! Cum arată femeia cu care se va căsători

Alexandru Mitriță (24 de ani) are parte de cea mai frumoasă săptămână a vieții. La puțin timp după ce s-a transferat în Statele Unite ale Americii, la New York City, iubita sa, Alesia, a spus „DA”.

Internaționalul român s-a aflat la Craiova, unde a dat lovitura de start în meciul cu CFR Cluj (2-0), și-a luat la revedere de la deja foștii colegi, apoi, înainte să plece spre New York, s-a asigurat că în viața sa se mai petrece un eveniment important. Alex a cerut-o în căsătorie pe Alesia, fata cu care este împreună încă din copilărie, iar aleasa inimii sale a spus un „DA” emoționant.

Acum, Alesia va merge alături de Mitriță la New York, unde mijlocașul ofensiv e așteptat să strălucească în tricoul lui New York City, echipa din MLS care a plătit Craiovei nu mai puțin de 7,4 milioane de euro pentru transferul său și i-a pus pe masă un salariu anual de 1,4 milioane de euro.


Alex și Alesia au o relație de aproape 5 ani, iar ea este alături de el la toate meciurile, în timp ce Mitriță și-a tatuat numărul 14, ziua în care și-a cunoscut viitoarea soție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]