A spus adio patinajului artistic cu al șaptelea titlu european. Povestea lui Javier Fernandez, de la orele de patinaj ale surorii sale, la statutul de #1 în sporturile de iarnă în Penisula Iberică și „Superman” al Spaniei: „Este ca și cum Messi s-ar fi născut în Indonezia”

A spus adio patinajului artistic cu al șaptelea titlu european. Povestea lui Javier Fernandez, de la orele de patinaj ale surorii sale, la statutul de #1 în sporturile de iarnă în Penisula Iberică și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Javier Fernandez și-a încheiat cariera în patinajul artistic de performanță, în weekend, după ce a câștigat al șaptelea titlu de campion european, în proba masculină. Spaniolul are doar 27 de ani și, pe plan european a impus o dominație fără pereche în vreo altă disciplină, Fernandez fiind neînvins la Campionatul European începând cu 2013, timp de șapte ediții.

Când Javier Fernandez s-a calificat pentru ediția din 2010 a Jocurilor Olimpice, madrilenul reînnoda seria reprezentărilor iberice la competiția supremă întreruptă în 1956. Apoi, în 2018, cu un bronz, devenea primul medaliat olimpic al Spaniei în patinajul artistic. Datorită lui, patinajul artistic a luat amploare în Spania, astfel încât, la ultima ediție de Campionat European care l-a avut la start pe „Javi”, țara sa a fost reprezentată în toate cele patru probe – masculin și dansuri (câte două prezențe), perechi și feminin.

La Gala Laureaților de la Pyeongchang, Javier Hernandez îmbrăca la Gala Laureaților un costum galben-roșu de Superman. Drumul lui Javier, din suburbiile Madridului până la porecla de „SuperJavi” nu a fost însă simplu. „Este ca și cum Messi s-ar fi născut în Indonezia„, încerca să explice Pedro Lamelas, un binecunoscut jurnalist de la Hielo Español, citat de El Pais. Spania avea, la vremea respectivă, 17 patinoare, multe dintre ele private. În ultimii șase ani, s-au construit alte 6.

La mantinelă, alături de sora sa

Publicația El Pais dezvăluia într-un amplu material că Javier Fernandez provine dintr-o familie aparținând clasei mijlocii, de la periferia Madridului. Mama, Enriqueta, lucra la Poșta Spaniolă, iar tatăl, Antonio, era angajat ca mecanic, în armată. La început de relație, Enriqueta și Antonio petreceau multe ore la patinoar, iar Javier era încă în cărucior când a fost dus prima dată la marginea gheții. Cu doi ani mai mare, sora lui Javier, Laura, îndrăgise și ea acest sport pus de mulți la granița dintre artă și sport, datorită transmisiunilor tv.

Laura a început antrenamentele, iar Javier obișnuia să o urmărească de la mantinelă, distrându-se de minune când le făcea câte o farsă patinatorilor de pe gheață. De la 6 la 8 ani, puștiul rebel se lăsa cu greu pus pe gheață, cu insistențe și amenințări de către părinți. „A trebuit de multe ori să îl luăm de mână să îl punem pe gheață, dar când a făcut-o, totul a venit natural. La început, nu asculta de nimeni, îmbrăca fuste ca fetele și arunca cu gheață spre ele. Dar când s-a hotărât să se concentreze și a ajuns la sărituri, totul a venit extrem de simplu„, povestea tatăl lui Antonio Fernandez. În ciuda faptului că nu i-a fost niciodată frică pe gheață, iar, în plus, a reușit într-un timp extrem de scurt să execute o săritură dificilă, cudouă rotații și jumătate – dublu Axel, Javier era atras de tenis și fotbal, astfel încât rezultate promițătoare la juniori a obținut doar sora sa, Laura.

O treime din veniturile lunare ale familiei, în valoare de aproximativ 1500 euro, mergeau către orele de patinaj ale celor doi copii. Pentru că sora sa a primit o bursă din partea unui club din Jaca și a plecat acolo pentru a se antrena, Javier a fost exclus, drept pedeapsă, de clubul la care cei doi copii Fernandez evoluau la Madrid. Astfel, Javier și-a urmat mama și sora la Jaca, unde timp de doi ani nu a scăpat de tachinările celorlalți copii, pentru că practica „un sport de gay”.

Recrutat într-o tabără de vară, în Andorra: a fost antrenat pe gratis, în Statele Unite, de Nikolai Morozov

Javier Fernandez și-a dat seama rapid că nu progresează într-un ritm suficient de rapid. Nu era sprijinit de nimeni, toate costurile erau suportate de părinți. La 17 ani, șansa i s-a ivit într-o tabără de vară, în Andorra. Nikolai Morozov, un nume uriaș în patinajul artistic, artizan în urmă cu doi ani al victoriei japonezei Shizuka Arakawala Jocurile Olimpice din 2016, l-a remarcat pe Javier și i-a propus să îl urmeze în Statele Unite, promițându-i că îl va antrena pe gratis.

Javier a acceptat pe loc, fără să se consulte cu părinții, chiar dacă toate costurile de întreținere urmau să îi revină. Dialogul a fost scurt, acasă. „Este visul meu. Vreau să încerc”, a spus Javi, în timp ce tatăl a venit cu un singur mesaj. „Nu vei încerca. Vei reuși”.

Decizia familiei Fernandez de a-l trimite pe Javier peste hotare a fost primită cu răceală de Federația din Spania, care l-a renegat pe sportiv, refuându-i orice fel de finanțare, nota El Pais. Nevoit să suporte costurile pentru coregrafii (până la 10.000 de euro), dar și alte câteva mii de euro, lunar, Fernandez a primit o lovitură după Jocurile Olimpice din 2010, când Morozov a început să investească mai mult timp și efort într-un elev plătitor, ajuns campion european înaintea lui Fernandez – Florent Amodio.

În 2011, Javier Fernandez și-a găsit un nou mentor, în canadianul Brian Orser. Spaniolul s-a mutat în Canada și a crescut mai ceva ca Făt-Frumos, ajungând în doar doi ani la titlul european.

Sochi și amenințările cu moartea

Javier Fernandez a fost port-drapelul Spaniei la Jocurile Olimpice de la Sochi. Un răspuns spontan, într-o problemă delicată, l-a tras însă în jos pe Fernandez, spre un loc patru udat cu lacrimi. Ibericul nu a scăpat de întrebările despre lupta purtată de Rusia contra comunității minorităților sexuale, iar Javier a spuscă ar fi bine ca sportivii gay „să nu vorbească despre asta pe durata Jocurilor Olimpice”. Fernandez a fost luat la țintă pe rețelele de socializare, ba chiar a primit și amenințări cu moartea.

Nu am rezistat să nu știu ce spunea lumea despre mine. Am început să plâng. Nici măcar nu îmi mai aduceam aminte ce spusesem. Cum aș putea să fiu anti-gay, când multă lume este gay în acest sport, sunt prietenii mei, chiar și antrenorul meu. Ar însemna să urăsc pe toată lumea„, s-a apărat Fernandez.

Cu bicicleta prin Toronto

Victoriile lui Javier Fernandez s-au înlănțuit la Europene, au venit și două titluri mondiale, în 2015 și 2016. Spaniolul a fost al doilea patinator din lume care a primit peste 100 de puncte la programul scurt, 200 puncte la liber și peste 300 la total. Fernandez a început să se antreneze cot la cot cu noul star al patinajului masculin, japonezul Yuzuru Hanyu, sub comanda lui Orser, cucerind publicul prin programe în care a spus povești celebre, cu o tușă de umor.

Fără a avea permis de muncă în Canada sau carnet de șofer, Javier Fernandez a fost și este unul dintre puținii sportivi de top care poate fi văzut cu regularitate cu bicicleta prin oraș.

La MInsk, Javier Fernandez a recuperat un deficit de aproape nouă puncte față de primul loc după ‘scurt’, prezentând un program liber impresionant, ce a adus pe gheață, la fel ca și la Jocurile Olimpice din 2018, povestea lui  Don Quixote, pe muzica din Man of La Mancha. Fernandez a devenit al treilea cel mai titrat campion european din istoria patinajului artistic masculin, după Ulrich Salchow (9 titluri europene) și Karl Schäfer (8 titluri). Ibericul deține însă recordul pentru cele mai multe trofee consecutive.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…