EXCLUSIV | Cel mai greu meci din carieră? Pulhac a răspuns imediat: „Nu am vrut să joc, nu mai suportam. S-a vorbit trei săptămâni de jocul ăla”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent în emisiunea ProSport LIVE, fostul fundaș al celor de la Dinamo, Cristian Pulhac (34 de ani) a vorbit despre cel mai greu meci din cariera sa. Se întâmpla în sezonul 2007-2008, când titlul a mers, pentru prima oară în istorie, în vitrina celor de la CFR Cluj.

Rivala de moarte a „câinilor”, FCSB, putea câștiga titlul chiar în „Ștefan cel Mare”, dar Dinamo s-a impus atunci cu 2-1, prin golurile marcate de Florin Bratu și Ionel Dănciulescu. Pentru oaspeți a marcat atunci Sorin Ghionea. „Meciul cu Steaua din ‘Ștefan cel Mare’, când ei puteau câștiga campionatul. I-am bătut cu 2-1. Câștigau campionatul la noi și atunci a fost o presiune foarte mare pe noi, foarte mare! Suporterii ca suporterii, oricum trebuia să-i batem pe clujeni, chiar dacă eram pe locul zece. Nu mai țin minte pe ce loc eram în perioada aia, dar oricum nu aveam șanse la campionat.

S-a făcut o presiune mare și din conducere, și din mass-media. S-a vorbit atunci că eram mulți jucători cu Giovani (n.red. – Ioan Becali), unii nu erau, se putea întâmpla orice la meciul ăla.

Eu nu am vrut să joc, nu mai suportam. S-a vorbit de meciul ăla trei săptămâni. Se poate întâmpla orice, faci un henț, faci o greșeală care e omenească, l-ai călcat pe unul pe picior în careu și e penalty. Atunci cade totul pe tine”, a spus Pulhac la ProSport LIVE.

Dinamo a terminat acel sezon pe locul patru, cu 61 de puncte, la egalitate cu Rapid și Unirea Urziceni. În sezonul anterior, 2006-2007, „câinii” cucereau titlul cu numărul 18 și ultimul din palmaresul clubului. Aceștia au mai câștigat Cupa și Supercupa României în sezonul 2011-2012.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara
OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri