S-au stabilit primele două semifinaliste la Campionatul Mondial! Croația s-a prăbușit după o primă săptămână fantastică

Redactor:
Marius Hutu
S-au stabilit primele două semifinaliste la Campionatul Mondial! Croația s-a prăbușit după o primă săptămână fantastică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Germania și Franța sunt primele două naționale calificate în semifinalele Campionatului Mondial de handbal masculin. Ambele s-au acces în Final Four din grupa principală de la Koln, după ce gazdele au învins Croația cu 22-21. Celelalte două semifinaliste se vor cunoaște după partida Danemarca – Suedia, programată miercuri, de la ora 21:30

Croația a intrat în grupa principală cu maximum de puncte, însă acum este la un pas să rateze și calificarea la Jocurile Olimpice. Trupa lui Lino Cervar a cedat surprinzător în fața Braziliei cu 26-29, astfel că în fața Germaniei a evoluat cu cuțitul la os. Mai mult, nici nu a mai putut conta pe Luka Cindric, accidentat.

Chiar și în aceste condiții, Croația a dat o replică foarte bună gazdelor. A avut inițiativa în primele 15-20 de minute, iar pe finalul jocului a reușit să revină dintr-o situație dificilă, de la 15-18, preluând din nou conducerea la 19-18 în minutul 54. Finalul s-a jucat într-o atmosferă irespirabilă pentru oaspeți, care au acuzat probabil și oboseala după două jocuri intense susținute la interval de 24 de ore. În schimb, Germania s-a odihnit.

Croația a căzut, Germania a fost purtată pe val de 19.000 de fani și s-a impus cu 22-21, suficient pentru a se califica în semifinale. Rezultatul a calificat-o și pe Franța, chiar dacă nu a evoluat în această seară.

Înaintea ultimei etape, Germania și Franța au câte 7 puncte, iar Spania și Croația – câte 4 puncte.

Într-un alt meci din MR2, Danemarca a învins Egipt cu 26-20 și este pe locul 1 cu 8 puncte. Norvegia și Suedia au câte 6 puncte. Calificarea va fi decisă la partida Danemarca – Suedia de miercuri, de la ora 21:30.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!

Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma

Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele

Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște

BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!

Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă

Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul

AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap

Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul

CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?

Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale