Real Madrid vrea să-l transfere pe fotbalistul român „ochit” de Mirel Rădoi. FOTO | Mutarea, anunțată de Marca

Redactor:
Andrei Pal
Real Madrid vrea să-l transfere pe fotbalistul român
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid s-a reorientat și vrea să transfere tineri de viitor. După Brahim Diaz (19 ani), care a fost prezentat oficial azi, campioana Europei a „ochit” și un fotbalist român. Formația de pe Santiago Bernabeu îl vrea pe Andrei Florin Rațiu (20 de ani), care în prezent joacă la echipa a doua a lui Villarreal.

Madrilenii îl vor pe Rațiu pentru echipa a doua, Real Madrid Castilla, după ce s-a accidentat Sergio Lopez, unul dintre cei mai promițători tineri din academie, scrie Marca. Rațiu s-a mutat în Spania încă de când avea șase ani și și-a început cariera la Andorra de Teruel. A jucat acolo două sezoane, apoi a ajuns la Villarreal, unde a început să joace la categorii mai mari decât vârsta sa.

Rațiu a fost internațional la naționala U18 a României și chiar a fost convocat la naționala U21 de Mirel Rădoi, dar Villarreal nu i-a dat voie să meargă pentru că nu era un joc oficial, iar mai apoi nu a mai putut veni fiind accidentat. Fundașul dreapta a jucat 14 meciuri în acest sezon la echipa secundă a „Submarinului galben” și a marcat o dată.

Andrei Florin Rațiu mai are contract cu Viillareal până în vară. Apărătorul e cotat la 150.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. Mirel Rădoi îl urmărește atent pe Rațiu. „Pentru dubla cu Țara Galilor și Liechtenstein, trebuia să fie convocat Rațiu, de la Villarreal B. A avut 6 partide jucate în acest start de sezon. Am discutat cu directorul sportiv și antrenorul de acolo. Din păcate, s-a accidentat”, declarat Rădoi în urmă cu două luni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…