Acasa » Alte Sporturi » Sporturile cu tacul, la Jocurile Olimpice. Ținta este Paris 2024

Sporturile cu tacul, la Jocurile Olimpice. Ținta este Paris 2024

Magicienii tacului visează la aurul olimpic.
Sporturile cu tacul, la Jocurile Olimpice. Ținta este Paris 2024

Sporturile cu tacul ar putea ajunge, în viitorul nu foarte îndepărtat, la Jocurile Olimpice.

La Paris, într-o ceremonie organizată chiar la Turnul Eiffel, forul mondial de specialitate, World Professional Billiards and Snooker Association (WPBSA), a lansat oficial candidatura pentru introducerea unor astfel întreceri cu tacul în programul olimpic al ediției care va fi găzduită de Paris, în 2024. Campionul mondial Shaun Murphy a fost prezent din partea snookerului, sport popularizat și în România, prin multele transmisiuni Eurosport.

Biliardul și snookerul ar putea completa rosterul olimpic, devenit deja mult mai stufos cu fiecare ediție a Jocurilor. La Tokyo 2020, de exemplu, vor apărea în premieră în program întreceri de baseball, karate, skateborad, escaladă, surfing și baschet 3×3.