O nouă jucătoare importantă și-a spus părerea despre cel mai urât moment din cariera Serenei: „Sper că n-o să mă urască pentru declarația asta”

O nouă jucătoare importantă și-a spus părerea despre cel mai urât moment din cariera Serenei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Johanna Konta (27 de ani, 37 WTA) e ultima jucătoare importantă care a acceptat să comenteze scandalul creat de Serena Williams (37 de ani, 16 WTA) în finala femină de la US Open.

Dacă multe dintre adversarele de top au preferat fie o poziție neutră, fie nu au dorit să marșeze prea mult pe seama subiectului care a împărțit în două lumea sportului alb, fostul număr 4 mondial nu se poziționează de partea americancei, ba chiar îi ia partea arbitrului spaniol Carlos Ramos: „Sunt pentru drepturi egale, dar nu sunt de acord ca atunci când nu-ți place ceva să scoți în față treaba cu inegalitatea și să spui că ești femeie și din cauza asta ai de suferit. Arbitrul a avut dreptate, Patrick Mouratglou a făcut coaching, iar arbitrul l-a penalizat. Arbitrul este foarte atent la aceste detalii, i-a penalizat deja pe Djokovici și Nadal la alte turnee de Grand Slam. Nu cred că este o problemă sexistă. Sper ca Serena să nu mă urască pentru ce am spus”, a declarat Konta, pentru Tennis Actu.

Scandalul s-a aprins în finala feminină de la US Open de la un gest făcut în tribună de Patrick Mouratoglou. Arbitrul Carlos Ramos a văzut semnul făcut în game-ul doi al setului secund de cel care este cunoscut de toți fanii tenisului drept „The Coach” și, imediat, a sancționat-o pe Serena Williams cu avertisment. Americanca s-a dus-glonț la arbitru, și l-a anunțat: „Eu nu trișez ca să câștig. Prefer să pierd. Să știi asta”. Imediat, la finalul partidei, Patrick Mouratoglou a recunoscut într-un interviu pentru ESPN că, într-adevăr, arbitrul a văzut corect.

„Sunt sincer, a fost coaching, dar nu cred că ea s-a uitat la mine și cred că de aceea a fost atât de categorică spunând că nu i-am transmis nimic! Dar, am făcut doar ceea ce fac 100% dintre antrenori în 100% din meciuri. Trebuie să punem punct acestei ipocrizii. Și Sascha a făcut coaching la fiecare punct. Mă surprinde, pentru că acest arbitru a fost la mai toate finalele lui Nadal, iar Toni face coaching la fiecare punct, dar atunci nu a dat niciun avertisment. Chiar nu înțeleg. Eu nu am mai primit niciodată avertisment pentru coaching. Nu înțeleg de ce… într-o finală de Grand Slam” a declarat Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams începând cu 2012.

Americanca a insistat să îi spună arbitrului că nu a fost coaching, i-a cerut socoteală, a cerut să fie anulat acel code violation și chiar și la final de partidă a anunțat că așteaptă scuze.

Serena Williams a primit un al doilea avertisment pentru că și-a aruncat racheta și, astfel, a primit punct de penalizare. Americanca a continuat tirada împotriva arbitrului, iar Ramos a dictat într-un final, la 6-2 și 4-3 pentru Osaka, al treilea avertisment – după ce fusese numit hoț și mincinos („Mi-ai furat un punct. Ești un hoț”). Automat, Williams a primit conform regulamentului un game pierdut pentru trei code violations – adică avertismente pentru comportament nesportiv. Serena Williams a început să se plângă oficialilor ajunși imediat pe teren, susținând în continuare că este furată, în mod repetat și că „mulți bărbați fac lucruri mult mai grave și lor nu li se întâmplă asta, pentru că sunt bărbați”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
CLIENȚII LIDL România trebuie să știe. Anunțul a fost făcut chiar ÎNAINTE de Paște
CLIENȚII LIDL România trebuie să știe. Anunțul a fost făcut chiar ÎNAINTE de Paște
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…