Mesajul lui Cristi Chivu pentru Ianis Hagi: „Sper să ajungă acolo, totul depinde de el” + ce spune despre calificarea la EURO 2019

Mesajul lui Cristi Chivu pentru Ianis Hagi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul căpitan al echipei naționale și în prezent antrenor la juniorii lui Internazionale Milano, Cristi Chivu a vorbit despre calificarea României U21 la turneul final din Italia. Mai mult de atât, fostul fundaș i-a transmis lui Ianis Hagi să meargă în La Liga, totul într-un interviu acordat pentru Eu sunt 12.

„E o generație bună care se poate autodepăși să facă performanțe la Euro. Și voi merge să-i văd pentru că voi merge să-l văd pe Mirel în primul rând, pentru că suntem prieteni și îi țin pumnii. E mult mai ușor dacă te duci și te lupți cu balaurii”, a fost mesajul lui Chivu pentru tricolorii calificați la EURO.

Mai apoi a fost întrebat despre Ianis Hagi: „El este obșnuit, a crescut într-un mediu în care presiunea o întâlnea la micul dejun, la prânz și la cină. A crescut în spiritul ăsta și cred că este unul dintre avantajele lui. Eu sper să ajungă și mai sus (n.r întrebat dacă l-ar vedea pe Ianis revenind în Serie A). Să meargă în La Liga, la echipe mult mai mari. Totul depinde de el. Dar e pregătit din punct de vedere mental pentru tot ce reprezintă fotbalul profesionist la nivel înalt. Iar când ești pregătit mental și ești înzestrat cu calităși pe care ți le-a dat cine ți le-a dat, lucrurile sunt mult mai ușor de realizat. Sigur, trebuie să muncească.”

România U21 va avea parte de trei adversari de top la EURO 2019: Anglia, Franța, Croația. În semifinale se califică cele trei câștigătoare ale grupelor, alături de cel mai bun loc 2.

Programul grupei:

  • 18 iunie: ROMÂNIA – Croația (ora 19:00, San Marino), Anglia – Franța (ora 21:45, Cesena)
  • 21 iunie: Anglia – ROMÂNIA (ora 19:00, Cesena), Franța – Croația (ora 21:45, San Marino)
  • 24 iunie: Croația – Anglia (ora 21:45, San Marino), Franța – ROMÂNIA (ora 21:45, Cesena)

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare