Ronaldo a vorbit în sfârșit despre scandalul de viol în care e implicat. Mesajul transmis luni seară

Cristiano Ronaldo (33 de ani) a rupt tăcerea și a vorbit în premieră despre cazul de viol în care a fost implicat de Kathryn Mayorga, americanca (34 de ani).
Ronaldo a vorbit în sfârșit despre scandalul de viol în care e implicat. Mesajul transmis luni seară

Cristiano Ronaldo (33 de ani) a rupt tăcerea și a vorbit în premieră despre cazul de viol în care a fost implicat de Kathryn Mayorga, americanca (34 de ani).

În timp ce avocații celor două părți pregătesc dovezi și încearcă să găsească înregistrări care să le ajute clienții, Cristiano Ronaldo își vede de viața de sportiv și susține că mesajele primite în ultimul timp de la avocații săi sunt îmbucurătoare. Luni seară, starul portughez a fost prezent la conferința de presă organizată de Juventus înaintea meciului cu Manchester United, de pe Old Trafford, și nu a părut foarte afectat de scandalul în care a fost implicat odată cu dezvăluirile nemților de la Der Spiegel: „Știu că sunt un exemplu atât în teren, cât și în afara lui. Zâmbesc mereu, sunt un om fericit, am o familie fantastică, sunt respectat, am tot ce îmi doresc. Restul nu contează. Avocații mei sunt încrezători, important este ca eu să îmi văd de fotbal și de familia mea. În final, adevărul va ieși la iveală”, a fost mesajul transmis de Cristiano Ronaldo.

Marele scandal a început odată cu dezvăluirile nemților de la Der Spiegel, care au obținut atât mărturia lui Mayorga, cât și actul semnat de Ronaldo și Kathryn prin care portughezul e de acord să-i plătească 375.000 de euro în schimbul tăcerii. Ulterior, avocatul lui Mayorga a dezvăluit că a mai găsit o altă victimă a lui Ronaldo, pe care Cristiano ar fi forțat-o să întrețină relații sexuale în Londra, în 2009, apoi a vorbit despre existența altor două fete care au trecut prin această situație.

Cazul a fost redeschis de autoritățile din Las Vegas, Nevada, iar Cristiano a fost anunțat că va fi audiat în cel mai scurt timp. Până acum, lusitanul a refuzat să vorbească prea mult pe seama cazului și a transmis că totul e doar o încercare de a-i păta imaginea.

Ronaldo a negat orice acuzație, dar eforturile depuse de Leslie Stovall, avocata lui Mayorga, l-au determinat să angajeze unul dintre cei mai importanți avocați din Statele Unite ale Americii și să ia în serios procesul care-i poate distruge cariera și reputația. Însă misiunea lui Cristiano Ronaldo ar putea fi ușurată de apariția unei înregistrări video care ar putea demonstra că fotbalistul și Mayorga s-au întors în clubul de noapte din Vegas, imediat după ce au întreținut relații sexuale. Acum, presa portugheză susține că, dacă imaginile vor fi găsite, cazul se va încheia: „După ce au întreținut relații intime, Cristiano și Kathryn au părăsit împreună hotelul și s-au întors în același club unde s-au cunoscut. Investigatorii caută acum filmările de pe camerele de supraveghere de la acea vreme. Dacă ele mai există, atunci cazul este rezolvat”, scriu portughezii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania