„Așadar, în ce ordine vom termina cursa?” Hamilton a câștigat Marele Premiu al Rusiei, cu ordine de echipă, iar intrigile au venit în dialogul dintre piloți și boxele lor. Cât s-a mărit avansul campionul mondial în duelul direct cu Vettel

  • Publicat:
  • Actualizat:

Lewis Hamilton a câștigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, pe circuitul de la Soci, însă nu a putut sărbători victoria în fața coechipierului său, Valtteri Bottas, din cauza unei controverse iscate de deciziile echipei sale. Sebastian Vettel a completat podiumul, iar vestea bună pentru britanicul aflat la a treia victorie consecutivă este că, cu cinci curse rămase de disputat, avantajul său în clasamentul mondial s-a majorat de la 40 la 50 de puncte.

Prim-plan-ul a fost însă luat de alegerile tactice pe care le-au făcut, pe rând, Mercedes – cu gândul la campionat și Force India – cu gândul la ierarhia internă. Performerul zilei a fost Max Verstapen, cel care a încheiat cursa pe 5 deși a plecat din coada grilei, în timp ce Lewis Hamilton își mai trece o bornă importantă în palmares, înregistrând deja peste 300 de tururi în fruntea curselor din 2018.

Hamilton a tras lozul necâștigător la trecerea pe la boxe, dar a recuperat printr-un moment de virtuozitate

Primii patru piloți și-au păstrat pozițiile de start, chiar dacă, demarând mai rapid, Vettel l-a atacat pe Hamilton și a reușit să își pună monopostul în paralel cu cel al campionului mondial. Menținând interiorul în viraj, britanicul a păstrat poziția, rămânând în urma colegului de la Mercedes, Valtteri Bottas, dar în fața oamenilor de la Ferrari, Vettel și Raikkonen.

Turul 13 a adus mișcări interesante la vârf. Bottas a trecut primul pe la boxe, Vettel l-a urmat, în timp ce Mercedes l-a ținut un tur în plus pe pistă pe Hamilton. Alegerea câștigătoare a aparținut lui Ferrari, care a reușit să îl treacă pe Sebastian în fața liderului la zi al clasamentului mondial. Vettel însă nu a putut ține ritmul cu Bottas, a ieșit din zona de atac DRS și Hamilton a atacat la început de tur 16. Prima încercare de a trece a britanicului, din virajul doi, a fost nereușită, cele două mașini atingându-se ușor și declanșând o investigației a oficialilor cursei, Vettel fiind suspectat că s-a apărat neregulamentar. Totuși, situația a fost clasată drept incident de cursă, fără repercusiuni. Atacul decisiv al pilotului Mercedes a venit la ieșirea din virajul 3 și a refăcut ordinea de la start. Intrat la boxe abia în turul 19, Raikkonen nu s-a putut interpune între cele trei mașini alfate pe podium la finalul calificărilor.

Decizia controversată din turul 25 care a adus norii în garajul Mercedes

Momentul de virtuozitate al lui Hamilton, din duelul cu Vettel, a fost umbrit de modul în care s-a consumat trecerea pe lângă Bottas, în turul 25. Rețelele de socializare s-au înroșit, Mercedes fiind arătați cu degetul pentru „ordine de echipă”, în condițiile în care finlandezul a încetinit și s-a dat de pe trasa ideală pentru a-i facilita trecerea lui Hamilton.

Câteva tururi mai târziu, la limita Top 10, Force India îi dădea voie lui Perez să treacă de Ocon, pentru câteva tururi, să își încerce norocul cu o depășire în duelul cu Magnussen. Fanii au putut auzi în transmisiune directă indicațiile halucinante venite de la boxe către Perez: „mai ai două ture, apoi schimbăm dacă nu iese”, „dacă la acest punct de control nu ești în zona DRS schimbăm”.

În ziua în care a împlinit 21 de ani, Max Verstapen, plecat din ultima linie a grilei, a preluat conducerea cursei după intrarea la boxe a celui de-al doilea pilot Ferrari și a dus trena cu siguranță, până cu zece tururi înainte de final, când a efectuat propriul pit-stop, revenind pe circuit pe locul 5, pe care a și încheiat întrecerea.

„Așadar, în ce ordine vom termina cursa?”

Finalul de cursă a adus un nou episod incredibil al dialogului dinspre boxe și piloți. La startul ultimului tur, după ce Hamilton, Toto Wolff și Bottas au negociat în trei în ce ordine vor trece linia de finiș, cu britanicul aflat în față, Valtteri Bottas a întrebat, prompt: „așadar, în ce ordine vom termina cursa?„. Răspunsul a venit prin radio „Valtteri, sunt Toto. A fost o zi dificilă pentru noi, hai să vorbim după cursă”.

„Știm că Lewis este pilotul nostru angrenat în cursa pentru campionat, așa că mereu există un plan, știm că luptăm pentru titlul la Constructori. Sigur, a fost un weekend bun pentru noi, dar, pentru mine a fost dificil. Discutăm scenarii înainte de cursă, dar este greu de prezis întocmai ceea ce se va întâmpla pe circuit. A fost greu, asta este„, a spus la interviul de pe podium Valtteri Bottas, vizibil resemnat și afectat, în condițiile în care din transmisie a lipsit și tradiționalul mesaj mesaj de mulțumire dintre câștigător – Hamilton – și echipă.

Clasamentul final al cursei

Clasamentul Mondial al Piloților după 16 curse din 21

Clasamentul Mondial al Constructorilor după 16 curse din 21

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…