Accidentarea nu e singura problemă pentru Chiricheș! Napoli îi caută înlocuitor. Fratele unui campion mondial este pe listă

Redactor:
Daniel Anghel
Accidentarea nu e singura problemă pentru Chiricheș! Napoli îi caută înlocuitor. Fratele unui campion mondial este pe listă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiricheș a ieșit accidentat în minutul 31 în partida cu Muntenegru, fiind înlocuit cu Mihai Bălașa. SkySport a informat că acesta ar fi suspect de ruptură de ligamente încrucișate, dar nu ar fi singura problemă pentru fundașul de 28 de ani.

Presa din Italia scrie că Napoli îi caută înlocuitor internaționalului român, acesta urmând să stea departe de gazon în jur de șase luni. Pe lista grupării antrenate de Carlo Ancelotti se află Florentin Pogba (28 de ani), fratele mijlocașului de la Manchester United, Paul Pogba, dar și Diego Polenta, un fundaș care nu s-ar afla la prima aventură în Serie A, după experiențele de la Genoa și Bari. Polenta (26 de ani) și-a încheiat recent contractul cu gruparea uruguayană Club Nacional, iar în prezent este liber de contract.

Vlad Chiricheș îmbracă tricoul lui Napoli din vara anului 2015, când italienii l-au adus de la Tottenham contra sumei de șapte milioane de euro. 42 de meciuri și patru goluri sunt cifrele fundașului în tricoul grupării de pe San Paolo. 53 de selecții la prima reprezentativă a României are fostul jucător al FCSB-ului.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut