Organizatorii US Open, atacați din toate părțile! Un american îi acuză de lucruri incredibile pentru a-i ajuta pe reprezentanții SUA, jucătorii se revoltă. Djokovic, cap de listă: „E incredibil!”

Organizatorii US Open, atacați din toate părțile! Un american îi acuză de lucruri incredibile pentru a-i ajuta pe reprezentanții SUA, jucătorii se revoltă. Djokovic, cap de listă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

US Open 2018, ultimul mare Grand Slam al anului, e foarte aproape să-și aleagă marii câștigători, dar problemele par că nu se mai termină. Organizatorii sunt acuzați că au modificat intenționat suprafața de joc pentru a-i ajuta pe reprezentanții Statelor Unite ale Americii, iar jucătorii, rămași în concurs sau eliminați, se plâng de foarte multe probleme.

Roger Federer a fost primul care a adus în discuție suprafața foarte lentă din acest an, iar David Brewer, directorul competiției, a recunoscut că aceasta e mult mai puțin rapidă decât la edițiile precedente. Surprinzător, Jim Courier (48 de ani), american și fost lider mondial, a avut curajul să-și atace compatrioții: „Suprafața de joc a devenit tot mai lentă pentru ca americanii să aibă o rată de succes mai mare”, a spus fostul mare tenismen, la Amazon TV. Iar replica a venit imediat de la același David Brewer: „Stau și mă gândesc dacă ne-am așezat vreodată și am spus „OK, ce putem face pentru a ajuta jucătorii americani? Și nu-mi aduc aminte să fi avut această conversație””, a simțit nevoia să puncteze reprezentantul organizatorilor.

Dacă pe tabloul masculin americanii nu au mai avut un câștigător de 15 ani, pe cel feminin lucrurile stau aproape perfect. În 2017, toate cele patru semifinaliste au fost din SUA, iar Sloane Stephens a câștigat turneul. În 2018, Serena Williams și Madison Keys țin steagul sus.

Djokovic se plânge de căldură

Calificat în semifinalele de la Flushing Meadows după un parcurs perfect, în care nu a transpirat, la figurat, cu niciun oponent, sârbul Nole Djokovic (31 de ani, 6 ATP) are și el o problemă cu condițiile de joc de la New York. Și s-a asigurat că organizatorii îi înțeleg mesajul, unul transmis la unison, în ultimele zile, de mai multe voci importante din lumea tenisului: „Nu am transpirat niciodată atât de mult ca aici, e incredibil. Trebuie să schimb cel puțin zece tricouri pe meci, după două game-uri sunt deja foarte ud. Și ziua, și noaptea nu există aer la nivelul terenului. Poți crede că ești într-o saună, iar organizatorii trebuie să se ocupe de această problemă”, a spus ex-iugoslavul, care a trecut în minimum de seturi de australianul John Millman, călăul lui Roger Federer, și și-a programat o întâlnire cu japonezul Kei Nishikori, finalistul din 2014, în penultimul act.


Novak Djokovic (foto) a avut mai multe probleme cu căldura decât cu Jonn Millman, adversarul din sferturi.

Carla Suarez Navarro, nervoasă la culme

În timp ce băieții se plâng de căldură, fetele au alte probleme. Eliminată de Madison Keys în faza sferturilor de finală, spaniola Carla Suarez Navarro (30 de ani, 24 WTA) a avut și ea ceva de comentat. De data aceasta, organizatorii primesc critici din cauza fanilor și a modului în care programează meciurile: „E lipsă de respect ce s-a întâmplat. Atunci când jucam încă mai erau oamenii care își căutau locul. I-am spus lui Madison Keys că trebuie să jucăm, că nu mai apucăm să o facem dacă stăm după ei. E mai deranjant decât zgomotul și cred că ar fi mai bine să facem o pauză de jumătate de oră între meciuri pentru ca toți oamenii să ajungă în tribune. Am ajuns în sferturile de finală și oamenii se plimbă între puncte. M-am plâns de câteva ori arbitrului, dar puteam să o fac și de o sută de ori”, a fost reacția jucătoarei din Spania, pentru Mundo Deportivo.


După ce a produs surpriza și a eliminat-o pe Maria Șarapova, Carla Suarez Navarro (foto) a pierdut cu Madison Keys și nu a avut cuvinte de laudă pentru organizatori. Ba dimpotrivă.

Turneul de la US Open continuă, joi seară, cu semifinalele de pe tabloul feminin, unde Serena Williams va sta față în față cu letona Anastasia Sevastova, iar Madison Keys o va înfrunta pe nipona Naomi Osaka.

Pe tabloul masculin, Rafa Nadal și Juan Martin del Potro anunță un blockbuster în semifinale, iar al doilea finalist se va alege dintre Novak Djokovic și japonezul Kei Nishikori.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…