„Știu, dar nu vreau să spun”. Ce a declarat Mangia după prima victorie a sezonului

Universitea Craiova a avut nevoie de patru etape pentru a obține prima victorie în Liga 1 Betano și a-l face, în sfârșit, fericit pe Devis Mangia. La finalul celor 90 de minute ale succesului de la Călărași, 3-1 cu Dunărea, strategul italian și-a felicitat fotbaliștii.
"Știu, dar nu vreau să spun". Ce a declarat Mangia după prima victorie a sezonului

Universitea Craiova a avut nevoie de patru etape pentru a obține prima victorie în Liga 1 Betano și a-l face, în sfârșit, fericit pe Devis Mangia. La finalul celor 90 de minute ale succesului de la Călărași, 3-1 cu Dunărea, strategul italian și-a felicitat fotbaliștii.

Acum, gândul lui Mangia stă la partida cu RB Leipzig, din manșa retur a turului al treilea prelimnar al Europa League. Învins cu 3-1 în Germania, Mangia așteaptă atitudine de la băieții săi: „Mereu există presiune, e normal. Am controlat jocul, am avut oportunități de a înscrie, am avut o bară, am înscris trei goluri. E un efort să joci pe vremea asta. Tot ceea ce pot să spun e doar că le mulțumesc jucătorilor pentru evoluția de astăzi. Nu ne va fi ușor, astăzi am decis să folosesc și jucători care au evoluat la Leipzig, dar după o victorie e mai ușor să te recuperezi. Evoluția de astăzi nu e de ajuns, e nevoie de mult mai mult pentru Leipzig. Tot ceea ce știu este că jucătorii mei vor da totul pe teren”, declarat antrenorul peninsular, pentru Digi Sport.

Întrebat despre o posibilă venire a lui Cătălin Golofca, de la FC Botoșani, Mangia a păstrat suspansul: „Prefer să vorbesc despre jucătorii pe care îi știu, despre ceilalți nu. Știu de ce are nevoie Craiova, dar nu o să vă spun”, a fost răspunsul antrenorului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]