Situația incredibilă în care se află Torje după despărțirea de Dinamo! Ce face mijlocașul astăzi

Gabriel Torje (28 de ani) trece printr-o situație dificilă după despărțirea de Dinamo. În prezent legitimat la Akhmat Grozny, mijlocașul a postat pe rețelele de socializare o poză de acasă, de la Timișoara, orașul care l-a lansat în fotbalul mare, Poli Timișoara fiind echipa de la care acesta a plecat la Dinamo în 2008, contra sumei de două milioane de euro.

Telekomsport informează că Torje se antrenează singur, în timp ce agentul său, Cristea Opria, încearcă să-i găsească echipă. Opt partide a bifat mijlocașul după revenirea la Dinamo, timp în care a marcat de două ori și a oferit tot atâtea pase decisive.

#nevergiveup💪 #justsmile😊

A post shared by Torje Andrei Gabriel (@torje_gabriel) on

În prezent cotat la 1,2 milioane de euro, Torje a evoluat în cariera sa la Poli Timișoara, Dinamo, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Terek Grozny și Karabukspor. Echipa din Ștefan cel Mare l-a vândut în Italia în 2011, la Udinese, contra sumei de cinci milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]