Buffon a scos în față momentul în care fundașii de fier al lui Juve pur și simplu s-au speriat: „Barzagli mi-a spus că în 20 de ani de carieră nu a văzut așa ceva. Va marca istoria fotbalului!”

Gianluigi Buffon (40 de ani) a dezvăluit, marți, momentul în care Andrea Barzagli, fostul său coleg de la Juventus, pur și simplu s-a speriat de calitățile lui Kylian Mbappe (19 ani).
Buffon a scos în față momentul în care fundașii de fier al lui Juve pur și simplu s-au speriat: "Barzagli mi-a spus că în 20 de ani de carieră nu a văzut așa ceva. Va marca istoria fotbalului!"

Gianluigi Buffon (40 de ani) a dezvăluit, marți, momentul în care Andrea Barzagli, fostul său coleg de la Juventus, pur și simplu s-a speriat de calitățile lui Kylian Mbappe (19 ani).

Semifinalele Ligii Campionilor de anul trecut au pus-o pe Juve față în față cu AS Monaco și, după o victorie clară în Principat, scor 2-0, italienii au învins și la retur, scor 2-1, într-o partidă în care Mbappe a marcat, la 0-2, singurul gol al oaspeților. Iar dubla a fost suficientă pentru ca Andrea Barzagli, unul dintre liderii Bătrânei Doamne la acea vreme, să rămână impresionat de calitățile lui Kylian Mbappe, cel pe care a trebuit să-l marcheze pe toată durata celor două meciuri și care l-a păcălit la o fază petrecută în minutul 70 al returului: „Când am vorbit cu Andrea Barzagli, la finalul meciului, mi-a spus ‘Gigi, în 20 de ani de carieră rar am văzut un jucător atât de rapid, care să alerge așa repede cu mingea la picior. Mi-a fost greu să-l marcheaz’. Iar acestea nu sunt vorbe lipsite de substanță, deoarece Barzagli, când e în formă, e un fundaș cu adevărat foarte mare”, a spus Buffon, într-un interviu acordat pentru revista lui Paris Saint Germain.

Acum coleg cu Mbappe, „Gigi” consideră că puștiul minune al fotbalului mondial poate marca întreaga istorie a sportului, dacă va continua pe drumul pe care a început: „E clar că Mbappe are ceva în plus față de alții. Sper doar că va rămâne modest și va păstra dorința de a progresa și a se sacrifica. Dacă va fi așa, va marca istoria fotbalului și va scrie pagini incredibile pentru acest sport”, a mai punctat legendarul goalkeeper.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]