EXCLUSIV | Ce se întâmplă cu Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo, proiectul fanilor care vor să cumpere clubul de la Negoiță. Grupul are susținerea lui Cornel Dinu și e „săpat” de ultrașii din galerie

EXCLUSIV | Ce se întâmplă cu Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo, proiectul fanilor care vor să cumpere clubul de la Negoiță. Grupul are susținerea lui Cornel Dinu și e
  • Publicat:
  • Actualizat:

Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo (ADPD) e un proiect apărut la începutul acestui an, după ce acționarul Ionuț Negoiță a anunțat că vinde clubul „roș-alb”, iar printre membrii fondatori se află Cornel Dinu, actorul Răzvan Oprea, dar și suporteri vechi ai „câinilor”, cum ar fi Mihnea Ionescu. Acesta din urmă ne-a explicat ce se întâmplă cu proiectul care are ca scop salvarea echipei, dar nu are încă personalitate juridică, după ce fanii din galerie au înregistrat același nume la Ministerul Justiției, lupta fiind purtată acum în instanță.

ADPD e un program de tip socios, fanii dorind să cumpere pachetul majoritar de acțiuni, deținut acum de Ionuț Negoiță. Proiectul e sub forma unui ONG și bugetul e asigurat prin sponsorizări și cotizații din partea membrilor. Modelul e preluat din străinătate (n.red. – exemplul Bayern München), scopul fiind ca Dinamo să se autofinanțeze cu ajutorul suporterilor.

„Proiectul nostru în niciun caz nu s-a sistat, ci pur și simplu e vacanță judecatorească. Urmează să se dea un termen în care se va judeca și fondul, respectiv cerința noastră de a fi înregistrați juridic. La 1 septembrie se reia activitatea (n.red. – activitatea judecătorească)… De ce s-a amânat? Ă‚sta e lucrul pe care trebuie să-l pătimim din cauza celeilalte asociații (n.red. – DDB). Ei au declarat clar că unul dintre punctele lor forte e că noi nu am apărut. Dar nu va mai fi mult așa!”, a spus Mihnea Ionescu pentru ProSport.

Apoi a continuat: „Vom putea funcționa legal din toamnă. Am discutat cu avocații și ne-au spus că se mai pot da maximum două termene. Nu se judecă o cauză, ci un principiu, acela că vine cineva și spune că organizația respectivă deja există, că au o alții. Oricum, am deschis proces și pentru acest fapt la Registrul Comerțului”.

Mihnea Ionescu a anunțat când va putea funcționa legal ADPD. „De la următorul termen, o să avem situația sub control, adică o să urmărim exact cine ne pune bețe în roate… avem și un avocat specializat. Din toamnă începem! Platforma bancară, informatică, de comunicare, toate sunt deja gata, dar nu pot fi active decât în momentul în care e totul legal”, a spus acesta, având și un mesaj pentru cei din galerie, care funcționeaza sub titulatura Doar Dinamo București. „DDB salvează Dinamo prin petreceri și torturi… Nu sunt mulți care au achiesat la ideea lor, sunt vreo 300 de inși”, a încheiat acesta.  
 
Repere ale conflictului dintre ADPD și DDB:

Lovitura pentru proiectul suporterilor de la PCH: Ministerul Justitiei le-a anulat rezervarea „Asociatia Dinamovisti pentru Dinamo”. Urmeaza finalul si la Tribunal, în litigiul cu grupul Razvan Oprea – Cornel Dinu

Suporterii care se lupta pentru Asociatia „Dinamovisti pentru Dinamo” n-au avut 100 de lei pentru taxa de timbru si bani de avocat. Când e noul termen în instanta si de ce s-a ajuns la aceasta situatie

Ce s-a întâmplat la cele doua judecatorii! Galeria dinamovista si grupul actorului Razvan Oprea cer azi, la doua judecatorii diferite, personalitate juridica pentru aceeasi Asociatie: „Dinamovisti pentru Dinamo”! Detaliile unei povesti tragicomice

Cei din PCH au lansat programul DDB.

Cornel Dinu în război cu ultrașii din galerie.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare