SPECIAL | Povestea care a început abrupt: „Ești doar caroserie și vopsea!”. Cristi Berciu și drumul de la 53 kg la două titluri mondiale în culturism pentru România

O poveste de viață care arată ce înseamnă să iubești sportul și să crezi în visul tău
SPECIAL | Povestea care a început abrupt: "Ești doar caroserie și vopsea!". Cristi Berciu și drumul de la 53 kg la două titluri mondiale în culturism pentru România

Cristi Berciu (36 de ani) s-a apucat de culturism după ce a fost ironizat de tată. „Esti doar caroserie și vopsea”, e începutul poveștii de succes a celui mai recent campion mondial la culturism, clujeanul Cristian Berciu.

Era în clasa a IX-a la Liceul de Electronică și, la 1,74 m, cântărea doar 53 de kg. „Și uite așa m-am dus la sala de forță. Am muncit enorm 9 ani până la primul titlul de campion național. Nu pot să zic că a fost greu dar nici ușor. Însă, recunosc, că nu am vrut niciodată să mă las”, se confesează Cristi.

Și-a împlinit astfel un vis. Nu mai era doar ” caroserie și vopsea”. Devenise un campion. Însă greul abia acum avea să vină. „Mi-a fost enorm de greu apoi. Am luptat din greu cu munca la sală, cu lipsa finanțării mai ales în 2015. Urma Campionatul Balcanic și nu eram susținut decât de o firmă de suplimente de nutriție. În rest, nimic”, explică Cristian. Dar a trecut peste și a câștigat și această luptă, iar răsplata de final a venit firesc.


Cristi, în centru. FOTO arhivă personală


Story-ul primului titlu mondial a început acum 3 ani. „Am plecat în Spania, la Cartagena, cu tema clară. Să devin campion mondial. Am luptat din greu cu adversari foarte tari. Da, eram la amatori, dar tot campionat mondial era”, continuă Berciu. Însă, titlul mondial nu a întârziat să apară. L-am luat la 82 de kg. Aveam aproape 30 de kg în plus față de când m-am apucat de culturism. Tata nu a mai râs, era deja mândru de mine”, povestește Berciu . Ba, mai mult, a devenit și campion mondial OPEN, adică absolut, iar victoria a fost supremă.

 „Sotia a fost fanul meu nr 1. Tot timpul. Chiar si anul acesta la mondialul din Slovenia. Am luat din tot locul 1”, spune clujeanul care viseaza ca in viitor sa treaca la profesionisti. Nu promite sa devina din nou campion mondial dar o clasare in primii trei ar fi un bonus neasteptat. Cu atat mai mult cu cat, oricum, nu mai e doar „caroserie si vopsea”. E un pachet de munca, energie si sacrificiu ce l-a dus spre 2 titluri mondiale.   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania