L-au dezamăgit pe Mangia și sunt OUT din Bănie. Încă două plecări de la CS U Craiova

L-au dezamăgit pe Mangia și sunt OUT din Bănie. Încă două plecări de la CS U Craiova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolai Calancea (31 de ani) și Miodrag Mitrovic (26 de ani) sunt ultimii doi jucători la care CS U Craiova vrea să renunțe în această vară, după ce ambii portari au dezamăgit sezonul trecut. Lăsați în țară în timp ce restul colegilor au plecat în Austria, cei doi portari au șanse minime să mai continue, viitorul lor fiind legat de Bănie doar în măsura în care oltenii nu ajung la un acord cu Mirko Pigliacelli (24 de ani).

La finalul unui sezon în care au făcut schimb de locuri în poartă și au dezamăgit, Calancea și Mitrovic au fost anunțați de șefii clubului oltean că nu mai sunt doriți la echipă, iar Devis Mangia nici măcar nu i-a reținut în lotul pe care l-a deplasat, miercuri, în Austria, la Tirol, pentru primul stagiu de pregătire al verii.

Fost portar la Ceahlăul, Calancea pleacă de la Craiova după doi ani în care a strâns 65 de meciuri în tricoul oltenilor. Sezonul trecut, el a început ca titular, dar evoluțiile modeste l-au făcut pe Devis Mangia să-i acorde mai multe șanse lui Miodrag Mitrovic. Dar elvețianul a dezamăgit și el și nu va mai fi oprit în lot, chiar dacă mai are contract până în 2021.

Fără Calancea și Mitrovic, Craiova a plecat în cantonament cu trei portari în lot, Laurențiu Popescu, Dică și Preduț, iar Devis Mangia încearcă să rezolve marea problemă a momentului prin aducerea lui Mirko Pigliacelli, un goalkeeper de 24 de ani care joacă în Serie B, la Pro Vercelli, cotat la 400.000 de euro de site-ul transfermarkt.de.

Pe lângă Calancea și Mitrovic, CS U Craiova s-a mai despărțit în această vară de Andre Santos, Simon Măzărache, Apostol Popov, Ștefan Drăghici, Mihai Roman și Vladimir Screciu, vândut în Belgia, la Genk.

Lotul Craiovei pentru cantonamentul din Austria:

  • Portari: L. Popescu, Dică, Preduț;
  • Fundași: R. Popa, Tiago Ferreira, Briceag, Dimitrov, Martic, Gardoș, Puțaru, Borța, Juncu;
  • Mijlocași: Mateiu, Zlatinski, Rossi, Bârzan, M. Șerban;
  • Atacanți: Mitriță, Glavina, Burlacu, Bărbuț, Mihăilă, Baicu, Markovic.

Mitriță, Băluță și Bancu se vor alătura lotului duminică, ei având o vacanță mai lungă, deoarece au fost la echipa națională.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…