De ce nu a mai ajuns Stanciu la Al Wahda. Reghecampf a făcut lumină în cazul transferului ratat al internaționalului român

Redactor:
Andrei Pal
De ce nu a mai ajuns Stanciu la Al Wahda. Reghecampf a făcut lumină în cazul transferului ratat al internaționalului român
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Stanciu (25 de ani) a făcut, la începutul anului, obiectul unui transfer important. Internaționalul român a fost transferat de Sparta Praga de la Anderlecht, dar au existat și alte variante pentru el. Una dintre ele era și Al Wahda, echipa lui Laurențiu Reghecampf. Fostul antrenor al FCSB a dezvăluit motivul pentru care acesta nu a mai ajuns în Emirate.

„Au fost discuții despre Stanciu. Am vorbit despre Nicușor cu conducătorii mei, dar nu s-a realizat din două motive. Primul, financiar, iar al doilea fiindcă cei de la Sparta Praga își doresc să construiască o echipă foarte puternică care să câștige campionatul. În rest, nu sunt jucători care ar putea să mă ajute pe mine pe pozițiile pe care am nevoie.
 
În general, sunt preferați jucători brazilieni sau fotbaliști care au mai fost în țările respective ca să cunoască atmosfera. Acolo e o problemă cu acomodarea, cu temperatura. În general vin jucători care să facă diferența, să marcheze, să facă mult mai multe lucruri decât jucătorii obișnuiți. Se caută jucători ofensivi”
, a spus Reghecampf într-un interviu din Gazeta Sporturilor.

Nicolae Stanciu s-a transferat în ianuarie de la Anderlecht la Sparta Praga, pentru aproximativ patru milioane de euro. Omul pentru care belgienii le-au plătit aproape 10 milioane de euro celor de la FCSB a avut prim sezon cu urcușuri și coborâșuri în Belgia, dar a reușit să câștige titlul. În cele din urmă, Sparta l-a transferat, după ce Al Wahda și Sivvaspor au încercat și ele să-l aducă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…