„Pisica” s-a întins pentru ultima dată. Lobonț, despre trecut și viitor după ultimul său meci din carieră: „Am avut lacrimi în ochi!”

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Lobonț (40 de ani) a acordat ultimul flash-interviu din calitate de fotbalist profesionist la finalul meciului România – Finlanda 2-0. „Pisica” a vorbit despre emoțiile trăite pe parcursul celei din urmă zile a carierei sale în fotbal. Portarul care a petrecut nouă ani la AS Roma a vorbit și despre viitor, atât al său, cât și al naționalei.

„Jucătorii au fost actorii principali în această victorie, ei mi-au făcut un cadou. O seară plină de emoție, vorbeam și cu o parte din colegi și le-am spus că nici la debut nu am avut așa emoții. Trăiescu cu plăcere. Cu siguranță nu am să mă mai întâlnescu cu astfel de emoții. Merg mai departe, începe altă etapă, mult mai frumoasă.

Cu siguranță o să facă lucruri mărețe împreună. Sunt pe drumul cel bun, au început să muncească și sunt convins că o să continue pe același drum. Mă bucur de acest moment, de mâine seară o să am timp să mă gândesc și să-mi analizez ofertele. O să aflați despre viitorul meu, nu sunt genul care să țină secrete. Cartierul general e în Italia.

Am avut în calificările precendete meciuri de neuitat, în mod negativ, cu Muntenegru. La echipa națională avem puțin timp la dispoziție. Trebuie să condensăm absolut totul, atenție, concentrare. Timpul trece și trebuie să-l folosim pentru noi. Aceste experiențe ne ajută, cum ne-au ajutat și experiențele din martie. Se adună și le folosim în teren.

Am avut lacrimi în ochi, normal. Dar nu cred că doar eu”, a spus Bogdan Lobonț la finalul meciului cu Finlanda, la Pro X.

Bogdan Lobonț a debutat la echipa națională în 1998, la un meci cu Liechtenstein, câștigat de tricolori cu 7-0. Selecționer era la vremea aceea Victor Pițurcă. De atunci, „Pisica” a strâns 86 de selecții.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…