„Serena i-a desființat pe toți la nunta lui Harry cu Meghan!”. Excentricul John McEnroe dă din casă și aruncă mingea în terenul Șarapovei. Comentariu de zile mari făcut de american

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Americanul John McEnroe, multiplu campion în turneele de Mare Șlem, are comentarii pertinente și din postura de expert Eurosport, la fel cum o făcea și la conferințele de presă de după meciurile cu marii săi rivali, în anii 70-80. Aflat în poziția de a prefața marele meci din optimi, programat luni, Serena Williams – Maria Șarapova, McEnroe le-a subliniat calitățile celor două dintr-o perspectivă inedită.

„Toată lumea este de acord cu faptul că îți trebuie multă tărie de caracter să revii într-o asemenea competiție, la scurt timp după ce ai născut. Dar în ciuda acestui detaliu, Serena este tratată la fel ca și ceilalți tenismeni.

Serena nu este precum ceilalți! Nici nu sunt sigur dacă Serena vrea să fie tratată diferit.

Celei mai mari sportive pe care acest sport a avut-o vreodată nu-i pasă cu cine se întâlnește în primul tur, în al doilea sau în oricare altă fază a competiției. Niciodată nu i-a fost frică de nimeni și nu cred că o să-i fie acum. Cât despre Șarapova și celelalte tenismene care și-ar fi dorit ca Serena să fie ușor „avantajată”, protejată, normal că își doresc așa ceva, ca să nu dea peste ea încă din primele tururi”, spune McEnroe pentru Eurosport.

Americanul a adus în discuție cheful de tenis al Serenei invocând un moment care vorbește despre dorința ei de a învinge. „În caz că vă temeați că Serena nu ar mai fi la același nivel competitiv din cauză că a născut, gândiți-vă mai bine! Pur și simplu i-a desființat pe toți cei prezenți la nunta lui Harry cu Meghan, la beer pong! Vă zic sigur că este pregătită!”, a încheiat americanul. Serena Williams – Maria Șarapova, meci din cadrul optimilor de finală de la RG, se joacă luni, ora urmând a fi anunțată duminică seara.

Beer-pong este un amestec între tenis de masă și „râurile de bere”. Se practică cel mai mult în SUA, la petreceri, unde invitații au nevoie de o masă lungă, mingi de ping-pong și multe pahare goale de bere. Beer pong se poate juca 1 vs 1 sau 2 vs 2.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri