Rară o asemenea coincidență! Dacă e cu Chile, e 3-2! Oamenii lui Contra, fabrica lui Hagi și La Roja prinsă-n plasă

Rară o asemenea coincidență! Dacă e cu Chile, e 3-2! Oamenii lui Contra, fabrica lui Hagi și La Roja prinsă-n plasă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rară o asemenea coincidență, ca două echipe, chiar naționale, să încheie toate partidele disputate între ele la același scor, și chiar unul nu tocmai comun. Că am jucat în Chile, în România sau acum pe teren neutru, am învins această reprezentativă sud-americană cu același scor, 3-2, unul nu prea des întâlnit. Au diferit, chiar complet, succesiunile scorurilor. La prima întâlnire, cea din 1982, de la Santiago, am avut la pauză deja 3-0, iar în minutul 62 s-a făcut 3-2. Acum un an, la Cluj, au avut ei 2-0 în minutul 18, dar cu 10 minute înainte de pauză am izbutit să reducem din handicap, pentru ca în minutul 83 să stabilim scorul final, 3-2. Iar acum, a fost 1-0, 1-1, 1-2, 2-2 și 3-2. Ce mai, o nebunie. La viitoarea întâlnire, pe care doar Cel de Sus știe când va mai fi, sunt sigur că vor exista pariori care vor lua în calcul și un rezultat exact de 3-2.

A mai existat o similitudine, însă doar cu meciul de anul trecut, chilienii rămândând din nou în inferioritate numerică tot pentru aproximativ o oră. Diferența e că atunci a văzut roșu un om defensiv, Medel, iar acum unul ofensiv, Castillo. Am putut remarca încă o dată că sud-americanii au duritatea în ADN-ul jocului lor.

Jocul a fost unul destul de antrenant, plăcut ochiului, cu cinci goluri, iar atmosfera din micuțele tribune a fost una pe măsură. Prestația noastră a avut și alb, dar și negru, și gri. Mă opresc însă aici cu aprecierile tehnice de care nu s-a dus lipsă, curgând cu duiumul în orele de după ultimul fluier al austriacului Jäger.

Mă voi axa doar asupra celor mai interesante aspecte istorico-cifrice, dincolo de uimitoarea coincidență enunțată în titlu și la începutul textului de față. Cel mai îmbucurător eveniment este că am legat trei victorii consecutive, fie ele și amicale. Nu mai reușisem o asemenea ispravă din finalul anului 2014 și începutul lui 2015, când am învins la rând Finlanda, Irlanda de Nord și Danemarca, pe toate cu 2-0, primele în preliminariile Euro 2016, iar apoi 1-0 pe Feroe. Iar ultimul an calendaristic început cu trei victorii consecutive a fost 2004, când am câștigat cu Georgia, 3-0 (în Cipru), cu Scoția, 2-1 (la ea acasă) și cu Germania  în acel celebru 5-1 din Giulești.

Cu acest nou 3-2 am ajuns la 3 victorii din tot atâtea meciuri cu Chile. Cu ce echipe cu care avem peste două confruntări mai deținem 100% procent de victorii? Cu Feroe și Luxemburg câte 6 din 6, cu Azerbaidjan și Liechtenstein câte 4 din 4, cu Moldova și San Marino câte 3 din 3. Deci numai reprezentative de cotă joasă, foarte departe de anvergura naționalei La Roja.

A fost meciul 688, din care al 75-lea pe teren neutru, obținând a 305-a victorie, a 28-a pe teren neutru. A fost pentru a 23-a oară de-a lungul timpului când învingem cu 3-2.

Selecționerul Reinaldo Rueda s-a confruntat pentru a treia oară cu România. Dacă prima oară, ca selecționer al Columbiei, a obținut în 2006 un egal, 0-0, în următoarele două partide a pierdut, primind câte trei goluri, mai întâi cu Hondurasul, în 2010, 0-3 și acum cu Chile, 2-3. Acest ultim rezultat a fost totodată prima înfrângere la cârma reprezentativei Chile, la a treia partidă.

Graz a devenit a 198-a localitate unde a jucat reprezentativa României de-a lungul istoriei sale. De asemenea este a 5-a din Austria care a reprezentat un teren neutru pentru noi, după Villach, Sankt Veit an der Glan, Klagenfurt și Altach.

Au avut loc două debuturi, Tudor Băluță și George Pușcaș, ambii având premergători cu aceste nume în echipa națională, primul pe un contemporan și totodată un concitadin din Craiova, Alexandru Băluță, celălalt pe cunoscutul Marcel Pușcaș, provenit tot de pe plaiurile bihorene. Băluță II și Pușcaș II au devenit jucătorii tricolori cu numerele 840 și 841. De asemenea, ei au mărit la 12 numărul celor care au debutat în mandatul lui Contra. Menționez, ca o comparație, că în echipa adversă s-au produs 5 debuturi.

George Pușcaș mai oferă niște elemente interesante. În primul rând, devine al doilea jucător din istoria echipei naționale care e născut la Marghita. Primul fusese ex-dinamovistul Iosif Szökö, care debutase în echipa națională tocmai la 28.06.1953, pe când cadavrul lui Stalin avea peste trei luni vechime. În al doilea rând, este al 20-lea fotbalist care debutează la echipa națională fiind angajat la un club din străinătate, iar dintre aceștia al 5-lea care nu a jucat niciun minut în Liga I. Ultimul fusese Florin Andone, în 2015. Și în al treilea rând, este al 24-lea jucător din istoria naționalei angajat la un club de eșalon secund din străinătate. Ultimul fusese Adrian Popa, anul trecut, contra Armeniei, pe când juca la Reading FC. Și la chilieni a fost un jucător legitimat la o echipă în Liga a 2-a, portarul Collao.

Despre Tudor Băluță se mai poate spune că a devenit al 11-lea jucător legitimat la Viitorul lui Hagi ajuns la echipa națională. Deci, se poate spune o echipă întreagă (chiar dacă lipsește portarul). Într-o ordine cronologică: A. Chițu (2013), Cr. Manea și Fl. Tănase (2014), Benzar, R. Marin, Dr. Nedelcu și Țîru (2016), Cr. Ganea și Țucudean (în 2017), Cicâldău și amintitul Băluță (în acest an).

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…