EXCLUSIV | Giani Kiriță, „ghid” pentru Dinamo. Strategia pe care „câinii” ar trebui să se bazeze din sezonul viitor pentru a opri „anii de tristețe”: „E o problemă, dar așa trebuie gândit” + momentul care l-a făcut pe fostul căpitan să spună „mi-a plăcut spiritul de haită”

EXCLUSIV | Giani Kiriță,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Giani Kiriță (41 de ani) a primit cu mâhnire vestea că Dinamo, echipa sa de suflet, va juca în play-out. Se afla la Exatlon, iar perioada petrecută departe de România, fără teleon, i-a lăsat suficient timp pentru a se gândi la soluția salvatoare pentru clubul din Ștefan cel Mare: „Din păcate, nu am prea avut acces. Din păcate, am aflat că Dinamo joacă în play-out. A fost o veste tristă pentru mine, dar eu țin mereu capul sus. Nu mă mai surprinde nimic la Dinamo, m-ar surprinde dacă aș afla lucruri pozitive de acum încolo”, spune fostul fundaș, care s-a transformat în unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Ionuț Negoiță.

Aproape de finalul unui sezon în care a adunat victorii pe linii în play-out, Dinamo se află în punctul în care trebuie să creioneze o strategie cu care să atace sezonul viitor din Liga 1 Betano, iar Giani Kiriță știe care ar trebui să fie abordarea potrivită: „Din ce am văzut, Bratu a mers pe mulți tineri, iar asta e un lucru foarte bun. Dinamo e pe drumul cel bun, dacă merge pe mâna tinerilor. Gândiți-vă că sunt șapte ani de tristețe la Dinamo, în care nu am realizat nimic. E foame de trofee, de performanță, e foame ca lumea să vină la stadion. Noi am crescut într-o generație aparte, am avut un antrenor care ne-a educat în stilul lui Dinamo, pe Cornel Dinu. Liderii trebuie crescuți la Dinamo, dar trebuie aduși și jucători cu experiență. S-au adus jucători cu experiență, dar nu unii care să fie acolo cu sufletul, care să fi jucat la niște Mondiale, așa cum am găsit eu. Trebuie aduși unii care să facă efortul ăsta, să înțeleagă. În proiectul acesta, trebuie aleși jucători cu experiență care să se muleze pe acești tineri. E o problemă că acești jucători sunt scumpi, dar proiectul trebuie gândit în așa fel încât să se investească în jucători cu experiență”, a declarat Kiriță, la ProSport Live.

O oază de speranță a fost pentru Kiriță finala Cupei României Under 19, câștigată dramatic de „câini”, la penalty-uri, contra marii rivale FCSB: „Mi-a plăcut spiritul ăla de haită, să-i văd la final cum se bucură, cum aplaudă spectatorii. E ceva ce Dinamo are nevoie la ora actuală. Dar acei tineri nu au cum să facă pasul în față fără jucători cu experiență. Vor crește în doi-trei ani, vor ieși jucători buni, dar probabil îi vor vinde”, a mai spus fostul căpitan din Ștefan cel Mare, care are și o dorință specială: „Mi-aș dori ca băiatul meu să joace pe un stadion nou al lui Dinamo. În doi-trei ani, dacă e posibil”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…