„Adio, dar ne revedem curând!” Acum patru zile și-a anunțat retragerea din fotbal, azi a semnat cu o echipă din Liga 1: „E un câștig pentru noi! A acceptat din capul locului”

"Adio, dar ne revedem curând!" Acum patru zile și-a anunțat retragerea din fotbal, azi a semnat cu o echipă din Liga 1: "E un câștig pentru noi! A acceptat din capul locului"

Unul dintre cei mai în vârstă jucători din Liga 1 Betano, Marius Croitoru și-a anunțat retragerea din activitate luni, 14 mai, ultimul său club fiind ACS Poli Timișoara, formație la care evoluează din 2015.

La patru zile de la momentul în care a anunțat că a agățat ghetele în cui, Marius Croitoru și-a găsit un nou angajament. În cadrul unei conferințe de presă, patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftimie a anunțat că fostul jucător al FCSB-ului va face parte din staff-ul lui Costel Enache.

„Avem două noutăți. O să vină Marius Croitoru în staful tehnic lui Costel. Eu cred că este un câștig pentru noi. Legat de celelalte evenimente pe care domnul președinte Cătălin Anton le coordonează, adică echipa a doua și terenul cu gazon sintetic, lucruri pe care noi credem că sunt importante pentru evoluția noastră și în condițiile astea staful trebuie mărit. Marius Croitoru este un fotblist care a jucat la noi, care iubește Botoșaniul iar pentru mine orice caloare, plus valoare adăugată stafului nostru este important. Costel este un om cu mare echilibru și din capul locului a fost de acord și a acceptat”, a punctat finanțatorul moldovenilor.

Marius Croitoru a evoluat la FC Botoșani între 2012 și 2015. În cariera sa, fostul mijlocaș a mai evoluat la Turistul București, FCM Bacău, Vaslui, FCSB, Ceahlăul, Poli Iași, Atyrau, Astra și ACS Poli Timișoara.


Articol scris de Daniel Anghel
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]