Confesiunea unui portar uriaș. De ce a plecat Mircea Lucescu de la Inter! „Din păcate, cam așa s-a scris istoria acelei perioade…”

Confesiunea unui portar uriaș. De ce a plecat Mircea Lucescu de la Inter!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gianluca Pagliuca, fost mare portar italian, a explicat ce s-a întâmplat la Inter, în cele câteva luni în care echipa a fost antrenată de român.

„Au fost doar câteva luni, dar a fost o perioadă în care a fost cam ghinionist. Nu cred că a avut succesul pe care și l-ar fi dorit la acel nivel. Uite, după atâta timp cred că pot să vă fac și o dezvăluire importantă. Cu un an înainte, echipa câștigase Cupa UEFA cu Gigi Simoni pe bancă și jucătorii țineau foarte mult la el. Practic echipa era antrenată de Lucescu, dar mulți jucători erau încă cu gândul la Simoni, pe care îl doreau din nou pe banca Interului.

Nouă ni se spusese și că Lucescu va fi interimar pentru șase luni, așa că motivarea noastră nu era la cel mai înalt nivel. Din păcate, cam așa s-a scris istoria acelei perioade în care am fost antrenați de un mare antrenor român”, a spus acesta, conform fanatik.ro.

Gianluca Pagliuca e vicecampion mondial, performanță reușită la turneul din 1994 și are în palmares șapte trofee: un titlu de campion, trei Cupe, o Supercupă, o Cupă a Cupelor, toate alături de Sampdoria, plus o Cupă UEFA în tricoul lui Inter.

„Il Luce” a pregătit-o pe Inter în timpul sezonului 1998 – 1999, o echipă cu multe vedete: Ronaldo, Taribo West, Baggio sau Recoba.

„Am fost copleșit de personalitatea unor jucători. De exemplu, nu ar fi trebuit să accept ce făcea Ronaldo. El întârzia mereu la antrenamente, toată lumea știa asta, dar nimeni nu a făcut nimic. Avea o relație specială cu președintele, care l-a admirat foarte mult. De asta am plecat. În Liga Campionilor, într-un meci cu Manchester United, l-am scos din echipă pe Ronaldo și l-a introdus pe Ventola. El voia să joace, dar nu se antrena. Așa că a mers direct la vestiare și apoi a plecat la aeroport ca să plece în Brazilia. Oamenii de la club mi-au spus că l-au învoit pentru că avea mama bolnavă. În timpul Carnavalului a plecat din nou la Rio. Dar întotdeauna a fost o plăcere să-l văd jucând, era o plăcere absolută”, a povestit mai demult Lucescu pentru italienii de la Rivista 11.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele