VIDEO | Bicfalvi, gol pentru Ural: a driblat portarul și a înscris. Victorie uriașă pentru echipa românului, cu Spartak Moscova

VIDEO | Bicfalvi, gol pentru Ural: a driblat portarul și a înscris. Victorie uriașă pentru echipa românului, cu Spartak Moscova

Eric Bicfalvi (30 de ani) a marcat din nou pentru FC Ural. Mijlocașul român a deschis scorul pentru echipa sa în meciul cu Spartak Moscova. Ural a câștigat cu 2-1, în etapa a 26-a din Rusia.

Bicfalvi a „spart” tabela în minutul 37 după ce a bâlbâit o minge în marginea careului advers, profitând de o respingere greșită a apărării lui Spartak. Fostul mijlocaș de la FCSB și Dinamo a driblat portarul și a înscris simplu, cu latul. VIDEO cu golul. A fost a șaptea reușită stagională pentru mijlocașul de 30 de ani și a doua consecutivă într-un meci în care s-a aflat pe teren.

Bicfalvi a înscris și în remiza cu Rubin Kazan (1-1), de acum două săptămâni, însă nu a terminat acea partidă pe teren, fiind eliminat pe final, după ce a primit două cartonașe galbene.

Othman El Kabir, în minutul 88, respectiv Quincy Promes, în minutul 90+1, au mai înscris în meciul de la Ekaterinburg.

Eric Bicfalvi este cotat la 1,5 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]