Primele reacții după calificarea Craiovei în finala Cupei EHF. Eroina partidei, întoarsă din drum: „Aveam de gând să agăț ghețele în cui, dar cu Dumnezeu înainte!”

Redactor:
Marius Hutu
Primele reacții după calificarea Craiovei în finala Cupei EHF. Eroina partidei, întoarsă din drum:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentina Stanciu a fost eroina partidei SCM Craiova – Kastamonu Belediyesi, manșa retur a semifinalei Cupei EHF (scor 18-18), la finalul căreia formația olteană s-a calificat în finala competiției. Portarul a avut câteva intervenții fabuloase, în momente cheie ale întâlnirii.

După joc, Florentina Stanciu, revenită în handbalul românesc după mai mulți ani în Islanda, a declarat la DigiSport: „Este o finală muncită, ne-am luptat până la final și am crezut în această izbândă. Eu n-am făcut decât să-mi ajut echipa și nu am cedat niciun minut. Mi-am dorit foarte mult să joc această finală. Știam că e nevoie mereu de un singur gol, de o bară, de o minge apărată pentru calificare”.

Portarul Craiovei a mărturisit că a fost la un pas de retragerea din activitate înainte de a veni la Craiova: „N-am crezut că vom ajunge în această finală, dar mă bucur că nu am renunțat la activitate. „Flori” Stanciu plănuia să se retragă și la sfârșitul acestui sezon, dar ultimele performanțe ale Craiovei au întors-o din nou din drum: „Aveam de gând să îmi agăț ghetele în cui, dar cu Dumnezeu înainte!”

Alte reacții după SCM Craiova – Kastamonu Belediyesi

  • „Ne bucurăm în această seară, iar de mâine încep gândurile pentru finală. Sunt fericit, mergem să sărbătorim”, Bogdan Burcea, antrenor SCM Craiova
  • „Presiunea a fost mare, dar suntem fericite că s-a terminat cu bine. Când am început să facem rezultate în grupe, am crezut că putem merge până la capăt”, Valentina Ardean-Elisei, extremă stânga
  • „Este momentul carierei mele, pentru că nu am mai jucat o finală de cupă europeană”, Cristina Florianu, inter stânga

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…