Turneul în care Simona Halep este neînvinsă de trei ani ar putea suferi modificări importante în 2021. Ce se întâmplă

Turneul de la Madrid este un adevărat sanctuar pentru Simona Halep și jucătoarele de tenis din România. Viitorul acestuia însă nu este chiar atât de sigur, după ce președintele Mutua Madrid Open, Gerard Tsobanian, a lăsat să se înțeleagă că în acest moment, negocierile pe care le poartă pentru prelungirea acordului scadent în 2021 întâmpină dificultăți.
Turneul în care Simona Halep este neînvinsă de trei ani ar putea suferi modificări importante în 2021. Ce se întâmplă

Turneul de la Madrid este un adevărat sanctuar pentru Simona Halep și jucătoarele de tenis din România. Viitorul acestuia însă nu este chiar atât de sigur, după ce președintele Mutua Madrid Open, Gerard Tsobanian, a lăsat să se înțeleagă că în acest moment, negocierile pe care le poartă pentru prelungirea acordului scadent în 2021 întâmpină dificultăți, iar întrecerea de nivel Premier Mandatory – la feminin și Masters 1000 – la masculin, ar putea ajunge într-un alt oraș.

Liderul mondial va încerca, în 2018, să își apere pentru a doua oară consecutiv titlul în capitala Spaniei, în perioada 5 – 12 mai. Simona Halep s-a impus în 2016 pe zgura de la Madrid, apoi în 2017. Ultimul meci pierdut de ‘SuperSimo’ la Madrid a venit în 2015, în fața franțuzoaicei Alize Cornet (în primul tur). În 2016, jumătate dintre locurile din sferturi au fost adjudecate de românce (Halep, Begu, Cîrstea și Țig), iar în 2017 România a avut două sfert-finaliste – Halep și Cîrstea.

Ne place la Madrid și vom negocia pentru a ne rezolva problema de continuitate până în 2021. Vom lupta pentru a rămâne acolo, pentru că altfel va trebui să ne facem planuri de viitor într-un alt oraș – dar nouă ne place aici. Nu este un turneu politic, nu vrem să facem politică. Caja Magica ne-a făcut să fim un turneu excelent. Pentru noi, provocarea a fost aceea de a avea un turneu mixt (n.r. – WTA și ATP), fără a ne stabili limite sau măcar un obiectiv de a deveni turneu de Mare Șlem. Vrem să creștem de la an la an și să ne diferențiem față de celelalte turnee, inclusiv Roland Garros și Wimbledon – ca un turneu modern, tehnologizat – cu trei acoperișuri retractabile și care aduce inovații din mai multe puncte de vedere„, a declarat Tsobanian, potrivit Tennis World.

Caja Magica este un complex multifuncțional inaugurat în 2009, la trei ani după începerea lucrărilor de construcție. Investiția inițială s-a ridicat la 294 de milioane de euro. Ion Țiriac deține dreptul de administrare de la finalul lui 2017, cedat de Primăria Madridului pentru o perioadă de cinci ani. Miliardarul român deține și licența de organizare a turneului de la Madrid, iar ineditul trofeu realizat din rachete suprapuse îi poartă numele. Ion Țiriac a explicat că lojele de la Caja Magica sunt închiriate în avans pentru un an întreg, acolo fiind organizate evenimente diverse, de la competiții sportive la concerte, expoziții, evenimente culturale și de business.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro