Box | Andrei Arădoaie părăsește Europeanul Under 22 chiar la debut, după un meci electrizant, demn de o finală europeană

Box | Andrei Arădoaie părăsește Europeanul Under 22 chiar la debut, după un meci electrizant, demn de o finală europeană

Ziua a doua a Campionatelor Europene de box pentru seniori Under 22 de la Târgu Jiu a adus o înfrângere grea pentru lotul național al României. Medaliat cu aur la ediția din 2017 (dar la o categorie inferioară, 81 kg), Andrei Arădoaie de la CS Dinamo a cedat în meciul de debut la categoria grea – 91 kg, în fața croatului Toni Filipi.

Arădoaie a avut neșansa de a întâlni în primul tur unul dintre cei mai tari boxeri din categorie, dacă nu cel mai puternic. La numai 22 de ani, croatul este unul dintre pugiliștii neînvinși în WSB, circuitul semiprofesionist al AIBA, acolo unde se adună cam toate valorile boxului amator mondial. Toni Filipi este neînvins în acest sezon, având și o victorie prețioasă la campionul mondial al greilor, italianul Clemente Russo. „Era singurul boxer cu care nu am fi dorit să ne întâlnim în primul tur”, declara antrenorul Dumitru Dorobanțu imediat după tragerea la sorți.

Meciul dintre Arădoaie și Filipi a fost demn de o finală, cu box de calitate și doi boxeri cu inimă mare. Arădoaie a profitat în primele două reprize de alonja superioară și a punctat de la distanță cu serii eficiente. În repriza a treia, croatul l-a pus în dificultate pe român, cu un croșeu puternic. Dezechilibrat, Arădoaie a pivotat și a mai primit încă o lovitură, însă în ceafă. Arbitrul l-a numărat pe român și l-a avertizat pe croat, însă aflat încă sub influența loviturilor primite, Arădoaie a cedat la următoarea serie (meci oprit de arbitru).

Dintre cei trei români care au boxat în ziua a doua, unul singur a câștigat. În limitele categoriei 64 kg, Vasile Suciu s-a impus la puncte în fața monegascului Hugo Micaleff. Legitimat la SCM Bacău, Suciu a intrat destul de crispat în meci, însă a fost bine condus de la colț de Relu Auraș și până la urmă și-a găsit ritmul care să-i aducă accesul în turul următor.

La categoria 75 kg, Viorel Fâciu (75 kg) a cedat la puncte în meciul Michael Ostroumov (Israel). Legitimat la Pandurii Tg. Jiu, Fâciu a avut parte de o galerie extrem de puternică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania