Mara, răspuns acid pentru Mihai Stoica: „Băi, eu iau decizii, dar tu ești responsabil cu scandalul!”. MM l-a atacat dur, iar oficialul CFR-ului nu s-a putut abține

Redactor:
Andrei Pal
Mara, răspuns acid pentru Mihai Stoica:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Relația dintre cluburile CFR și FCSB erau extrem de tensionate și înainte de derby-ul încheiat 1-1, în Gruia, dar după meci tensiunile au tendința să se accentueze. Mihai Stoica l-a atacat pe Bogdan Mara, oficial al ardelenilor, după meci, iar fostul atacant i-a răspuns acid. Cei doi au colaborat la Unirea Urziceni, pe vremea când MM era conducător al formației ialomițene, iar mara fotbalist.

Stoica l-a atacata pe Mara, după meci, după greșelile pe care oficialul FCSB consideră că Ovidiu Hațegan, centralul partidei, le-a făcut împotriva echipei pe care o reprezintă. „Eu nu știu cu ce se ocupă Mara la CFR. Băi, Mara, noi am făcut adresă, dar CFR a refuzat. Au zis că vor arbitri din primele cinci campionate, dar nu vor”, a tunat Mihai Stoica, după meci.

Răspunsul lui Mara a venit în această seară (n.r. – luni, 19 martie), la DigiSport. „Băi, Meme, eu sunt director sportiv la CFR și iau decizii cu cei din conducerea clubului. El e responsabil în ultima vreme, doar responsabil cu scandalul. Nu face decât să pună presiune pe arbitri. El asta face, se ia de arbitri, jignește oameni care au reprezentat ceva în fotbalul românesc și face doar scandaluri. Dacă a ajuns să vorbească așa de Dan Petrescu, cel care a fost jucător în Generația de Aur…El nu face altceva decât să ne aburească”, a spus Mara.

CFR și FCSB sunt despărțite în acest moment de două puncte, campionatul fiind deschis oricărui rezultat. Roș-albaștrii par a avea un mic avantaj pe hârtie, în condițiile în care în retur întâlnesc gruparea clujeană pe teren propriu. Mihai Stoica și Bogdan Mara au colaborat la Urziceni în perioada 2009-2010, pe când MM era conducător, iar Mara fotbalist.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut