Simona Halep este în semifinale la Indian Wells după un set decisiv spectaculos cu Petra Martic. Super-decizia româncei care a contat enorm în obținerea victoriei

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
Simona Halep este în semifinale la Indian Wells după un set decisiv spectaculos cu Petra Martic. Super-decizia româncei care a contat enorm în obținerea victoriei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Indian Wells, după ce a învins-o pe Petra Martic cu 6-4,6-7 (5), 6-3. Românca se desprinde astfel și în ierarhia mondială, după ce principala ei adversară din această perioadă, Caroline Wozniacki, a părăsit turneul încă din faza optimilor de finală.

Succesul româncei nu a fost simplu de obținut, chiar dacă în primul set a dat senzația că are controlul total asupra partidei. După un prim set în care diferența a fost făcut de un break, în actul secund românca a fost nevoită să alerge vreo 40 de minute după egalare, pe care a realizat-o la 5-5, după trei game-uri câștigate consecutiv. Până la urmă, Martic avea să se impună în tie-break cu 7-5, astfel că „sfertul” a fost împins într-un set decisiv.

Acest ultim act a fost foarte intens și în același timp spectaculos, atât ca joc, cât și ca evoluție a scorului. Halep a ratat break-ul la debut, cedându-și apoi serviciul, scor 1-2, motiv pentru care a avut nevoie de sfaturile lui Darren Cahill. Egalarea nu a venit imediat, ci la 3-3, moment în care Simona a respirat mai ușor și a devenit din nou impunătoare. Momentul culminant s-a produs în game-ul 8, la 40-40, pe serviciul croatei. Halep a solicitat ultimul Challenge avut la dispoziție la un serviciu doi al Petrei Martic care a fost la limită. O super-decizie, întrucât mingea a fost afară doi milimetri. Adversara a făcut practic „dublă” și nu a mai avut reacție. Simona a sprintat spre victorie și spre o nouă semifinală la Indian Wells.

EVOLUȚIA SCORULUI

01:02 Simona își face serviciul cu lejeritate și urcă în semifinale: Halep – Martic 6-4, 6-7 (5), 6-3. 

00:58 Martic, „dărâmată”. Simona Halep face break-ul după o super-decizie! Și-a folosit ultimul „Challenge” în cel mai important moment și a avut câștig de cauză. Un serviciu doi al adversarei a fost afară cu vreo 2 milimetri. Simona servește pentru meci. Halep – Martic 6-4, 6-7 (5), 5-3

00:50 Simona este din nou la conducere. Halep are nervii tari. Ea iese cu bine dintr-o situație dificilă. Salvează două mingi de break și apoi trece în avantaj. Halep – Martic 6-4, 6-7 (5), 4-3

00:45 A treia încercare este cu noroc. După două game-uri pe serviciul Petrei Martic în care a ratat șanse de break, Simona a spart în sfârșit gheața. A făcut în fine break-ul și este revenită în setul decisiv. Halep – Martic 6-4, 6-7 (5), 3-3

00:40 Halep reduce diferența la 2-3, după un game destul de intens în care a avut serios de tras. Petra Martic stă bine și în defensivă, pare urcată pe un vârf de încredere.

00:35 Simona nu-și revine. Reprezentanta României a avut o tresărire, și-a creat o nouă șansă de break, dar a irosit-o și pe acesta. Martic gestionează mai bine momentele importante de câteva minute și se desprinde în setul decisiv, Halep – Martic 6-4, 6-7 (5), 1-3

00:29 Halep, în dificultate. După ce a ratat trei șanse de break în game-ul anterior, Halep și-a cedat serviciul și trebuie să alerge din nou după egalare. Darren Cahill a fost chemat din nou pe teren, la câteva minute după ce au discutat și în pauza dintre seturile doi și trei.  Halep – Martic 6-4, 6-7 (5), 1-2

00:26 Trei șanse de break ratate! Simona Halep se vede egalată în setul decisiv, 1-1, după un game maraton. Românca a avut trei șanse de break, dar nu le-a fructificat. Echilibrul este aproape total în debutul setului trei.

00:18 Simona, din nou în avantaj. Halep a început setul decisiv la servciu și a obținut un prim game foarte important, de moral. Schimburile nu mai sunt chiar atât de scurte, precum în primul set. Halep – Martic 6-4, 6-7 (5), 1-0. 

Avem și statistica setului secund:

00:12 Set Petra Martic. Croata reușește să se impună cu 7-5 în tie-break, după ce Simona a avut o nouă revenire de la 2-5 la 5-5. Setul a durat 55 de minute. Intrăm, așadar, într-un set decisiv.

00:04 Victorie sau set decisiv? Setul doi ajunge la tie-break, după al patrulea game la zero realizat de Simona pe propriul serviciu. Halep a încheiat game-ul de 6-6 cu o lovitură excepțională, un lung de linie fără replică pentru Martic.

00:00 Continuă seria de reușite. Simona Halep este dominantă pe teren în ultimele minute și a restabilit egalitatea în setul secund după ce a alergat aproape 40 de minute pentru acest lucru. Simona a realizat trei game-uri la rând. Halep – Martic 6-4, 5-5

 

23:55 Setul secund, relansat. Simona iese din nou la atac și realizează break-ul. Halep a reacționat ca un veritabil lider mondial, iar acum va servi pentru a trimite setul doi în prelungiri. Halep – Martic 6-4, 4-5

23:51 Multă șansă pentru Simona. Halep revine de la 0-30 și rămâne în setul doi. Românca a beneficiat la 30-30 și de ajutorul fileului. Halep – Martic 6-4, 3-5

23:47 Matic este agresivă și urcă tot mai des la fileu, reușind să facă puncte câștigătoare. Menține avans de un break în fața Simonei după un game încheiat cu un AS, al treilea din acest meci. Halep – Martic 6-4, 2-5

23:43 Halep accelerează. Simona reușește un game alb, al treilea în meci, încercând să rupă ritmul croatei din ultimele minute de joc. Halep – Martic 6-4, 2-4

 

23:36 Revenirea? Simona Halep a întrerupt seria de trei game-uri ale Petrei Martic cu un serviciu la nivelul primului set. Halep – Martic, 6-4, 1-3

23:33 Primele momente dificile pentru Simona. Debutul setului secund îi aparține în totalitate Petrei Martic, care se desprinde la 3-0, în ciuda unui retur al Simonei care a lăsat-o fără replică pe croată. Sperăm să nu fie și decisiv, Simona încă nu arată semne de nervozitate.

23:29 Break Martic. Croata își continuă creșterea calitativă a jocului și reușește să o pună pentru prima dată sub presiune pe Simona în acest meci. Cu lovituri câștigătoare, Martic realizează primul ei break. Halep – Martic 6-4, 0-2

 

23:26 Scenariul primului set nu s-a repetat și în debutul actului secund, deși Simona a beneficiat, de asemenea, de o minge de break. Românca a cedat până la urmă în cel mai lung game al meciului. Martic a primit sfaturi de la antrenoare după primul set și pare ceva mai incisivă în lovituri.

23:17 Set Simona Halep. Românca s-a impus în primul act cu 6-4, după ce a fructificat break-ul făcut în debutul partidei. Petra Martic a rezistat în game-ul 10 pentru prima dată mai mult de șase puncte pe serviciul Simonei Halep, chiar a salvat și două șanse de set ale româncei. Durata primului set a fost de 40 de minute.

Avem și statistica primului set, Halep – Martic 6-4

23:06 Al doilea game alb. Simona Halep este în formă azi cu serviciul și realizează deja o performanță pentru un prim set, al doilea game fără să cedeze vreun punct. Românca s-a evidențiat cu un lob perfect la 15-0. Practic, românca are un bilanț de 16-3 la servciu până acum. Halep – Martic 5-3

23:03 Simona păstrează un break avans după alte două game-uri care au decurs normal, fără complicații pe niciun serviciu. Halep – Martic 4-3

22:56 Martic încearcă să mai echilibreze partida și rămâne cu mari eforturi la un break distanță de Simona. Reprezentanta României a avut două șanse de dublu break, dar adversara le-a salvat. Iar pe final de game a câștigat la capitolul încredere cu o scurtă câștigătoare. Halep – Martic 3-2

22:50 După un prim game câștigat de Martic, Halep și-a continuat debutul foarte bun pe propriul serviciu. Vântul s-a intensificat, dar românca este de neclinitit. A cedat un singur punct din 8 pe propriul serviciu. Halep – Martic 3-1

 

22:43 Simona Halep se desprinde. Românca s-a mișcat perfect și la serviciu. Martic a returnat scurt, Simona a făcut puncte câștigătoare și a realizat un game la zero. Halep – Martic 2-0

 

22:40 Debut cu break în meci. Simona Halep a început cum nu se poate mai bine acest sfert de finală, cu un break realizat fără emoții. Românca își domină adversara chiar de la primele schimburi. Martic pare ceva mai emotivă și a făcut deja și o dublă greșeală.

22:20 Simona Halep este gata să intre pe arena centrală la Indian Wells. Borna Coric tocmai a închis meciul cu Fritz, 6-4 în „decisiv”.

21:55 Partida dintre Taylor Fritz și Borna Coric, cea care precedă confruntarea dintre Simona Halep și Petra Martic, se prelungește. S-a intrat într-un set decisiv, scorul este 2-2, astfel că mult așteptatul joc al româncei va începe după ora 22:15.


Fără a mai avea presiunea bătăliei pentru locul 1 WTA, Simona Halep deschide sferturile de finală de la Indian Wells, într-o confruntare cu Petra Martic, o jucătoare de 27 de ani, clasată pe locul 51 în ierarhia mondială. Meciul va avea loc miercuri seara și va începe în jurul orei 22:00, după partida Taylor Fritz – Borna Coric.

Caroline Wozniacki a fost eliminată de la turneul american din faza optimilor de finală, astfel că Simona Halep are o primă ocazie de a se deprinde în clasamentul WTA și a rămâne în fotoliul de lider pentru o perioadă mai lungă de timp. În același timp, are o șansă bună de a prinde a doua finală la Indian Wells, având în vedere că pe jumătatea ei de tablou au mai rămas Petra Martic, adversara din sferturi, Naomi Osaka și Karolina Pliskova, jucătoarele care se vor afla față în față în al doilea sfert de finală al zilei.

În ceea ce privește partida cu Petra Martic, Simona Halep își domină clar adversara din punct de vedere al cifrelor. Cele două jucătoare fac parte din aceeași generație – 1991 -, dar românca o conduce pe Martic cu 14-0 la titluri și a obținut de 10 ori mai mulți bani din tenis, 22 milioane vs 2 milioane de dolari.

  • 1-1 este palmaresul întâlnirilor directe. Petra Martic a câștigat o partidă la Copenhaga în urmă cu 7 ani, iar Simona și-a luat revanșa 4 ani mai târziu, la Guangzhou

Partida Simona Halep – Petra Martic va începe cel mai devreme în jurul ore 22:00 și va putea fi urmărită pe DigiSport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…