FOTO | A fost publicat raportul meciului PAOK – AEK! Foaia oficială prin care „centralul” a făcut lumină în scandalul de pe „Toumba”: pas cu pas, tot ce s-a întâmplat la vestiare

FOTO | A fost publicat raportul meciului PAOK - AEK! Foaia oficială prin care "centralul" a făcut lumină în scandalul de pe "Toumba": pas cu pas, tot ce s-a întâmplat la vestiare

Raportul întocmit de arbitrul Georgios Kominis la finalul partidei dintre PAOK Salonic și AEK Atena a fost făcut public, la ore bune de la izbucnirea haosului de pe „Toumba”. În foaia oficială, „centralul” a notat că reușita lui Varela fusese validată încă de pe teren, dar intervenția patronului Ivan Savvidis a aruncat în aer partida.

„În minutul 89, după golul echipei gazdă, am ridicat mâna pentru a indica un ofsaid. După ce m-am consultat cu al doilea asistent în privința unui posibil ofsaid, am decis să validez golul. Înainte să îmi anunț decizia, domnul Ivan Savvidis a intrat pe teren într-un mod violent, sub escorta gărzilor de corp, și a cerut echipei sale să iasă de pe teren. Mai apoi s-a îndreptat către reprezentantul celor de la AEK, Vassilis Dimitriadis, pe care l-a bruscat.

În același timp, domnul Ă½uboÅ¡ MicheĂ¾, directorul tehnic de la PAOK, s-a apropiat amenințător de mine și mi-a spus: >. După aceste evenimente am decis să intru la vestiare, pentru că meciul nu se putea relua în asemenea condiții. În timpul petrecut la vestiare, reprezentantul oaspeților, Minas Lissandrou, mi-a spus că după intervenția violentă pe teren a domnului Savvidis, care era înarmat, echipa sa nu mai poate intra pe teren. Jucătorii erau îngroziți, nu se mai simțeau în siguranță”, se arată în raportul meciului.

Varela a trimis în plasă cu o lovitură de cap în minutul 90, Paschalakis a fost bătut, dar peste minge a sărit brazilianul Mauricio, înainte ca aceasta să intre în plasă. Inițial a fost validat golul, dar mai apoi asistentul a intervenit și i-a comunicat centralului că a fost ofsaid. Mauricio era în afara jocului, dar nu se afla pe direcția portarului Paschalakis, deci nu l-a influențat pe acesta. Portarul celor de la AEK a fost bătut, fără ca Mauricio să influențeze în vreun fel traiectoria balonului și de asemenea fără să intervină în câmpul vizual al jucătorului aflat între buturi. După ce golul a fost anulat, totul s-a transformat într-un haos general.

VEZI AICI MOMENTUL ÎN CARE PATRONUL GAZDELOR A INTRAT ÎNARMAT PE TEREN

VEZI AICI DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI DINTRE PAOK ȘI AEK

VEZI AICI FAZA DE LA CARE A PORNIT SCANDALUL DE LA SALONIC

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]